luni, 20 ianuarie, 2025

Comuna Tisău își asfaltează drumurile sătești cu aproape 100.000 de euro, de la Guvern

Comuna Tisău își asfaltează drumurile sătești cu aproape 100.000 de euro, de la Guvern

Facebook
Twitter
Email

După Poșta Câlnău, încă o comună buzoiană reușește să atragă fonduri de la Guvern pentru asfaltarea unor drumuri sătești, importante pentru comunitate. Primăria comunei Tisău a lansat, marți, proiectul de modernizare a peste 700 de metri din drumul care străbate satele Grăjdana și Izvoru.

Valoarea totală a proiectului este de 123.841 euro, din care 98.544 euro reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă a proiectului şi 25.297 euro, contribuţia proprie a primăriei. Finanțarea se face prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, Măsura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”.

În următorii doi ani, vor fi asfaltate drumurile sătești 35 și 38, din Grăjdana, și drumul sătesc 53, din Izvoru. Prin modernizarea acestor drumuri se asigură o mai bună desfășurare a traficului rutier în zonă, atât în ceea ce privește accesul populației cât și al echipajelor de intervenție în caz de forță majoră, cum ar fi cele de la Salvare, Pompieri și poliție. Lucrările preconizate a se realiza au în vedere asigurarea accesului vehiculelor pe toată perioada anului.
Din punct de vedere al asigurării cerințelor esențiale de calitate în construcții, drumul care face obiectul prezentei documentații, nu asigură condițiile necesare desfășurării unui trafic auto și pietonal în condiții de siguranță și confort, de aceea se recomandă modernizarea lui.
În prezent, nu este asigurată scurgerea și descărcarea apelor pluviale prin șanțuri și podețe. Sunt acoperite cu un strat de balast și niciunul nu are dispozitive amenajate pentru scurgerea apelor.

Starea actuală a drumurilor nu permite introducerea unui sistem de transport de persoane interurban ori a desfășurării unui trafic auto în condiții de siguranță și confort și totodată nici stabilizarea investitorilor în perspectiva dezvoltării locale durabile a comunei.
Proiectanții recomandă ca soluție tehnică pentru structura rutieră corespunzatoare tronsoanelor de drum turnarea unui strat de patru centimetri de ssfalt, peste altele de ballast și piatră spartă. De asemenea, pentru colectarea apelor pluviale s-au proiectat rigole de acostament pe partea stângă a tronsoanelor din Grăjdana și șanțuri trapezoidale din beton pe toată lungimea drumului din satul Izvoru.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.