miercuri, 16 septembrie, 2026

Complicele lui Bîgiu,suspendat din PNL. Florin Colgiu a intermediat mituirea preşedintelui CJ Buzău

Complicele lui Bîgiu,suspendat din PNL. Florin Colgiu a intermediat mituirea preşedintelui CJ Buzău

Facebook
Twitter
Email
La o zi după reţinerea lui Cristinel Bîgiu şi a finului său, Florin Colgiu, membru în conducerea PNL Buzău, apar primele reacţii politice. Biroul Politic al PNL Buzău l-a suspendat pe Colgiu din partid, până la finalizarea anchetei DNA. Acesta este acuzat că a intermediat mituirea preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, de către un afacerist. 

 „Biroul Politic Judeţean al PNL Buzău a luat decizia suspendării din partid, până la clarificarea problemelor cu justiţia, a  domnului  Florin-Mădălin Colgiu, membru al acestui organism. Precizăm că, în conformitate cu prevederile tranzitorii ale statutului PNL ca urmare a fuziunii dintre PNL şi PDL, există posibilitatea operării de modificări în structurile de conducere paritare ale celor două foste partide, structuri ce asigură împreună conducerea tranzitorie a noului partid”, se arată într-un comunicat al PNL Buzău.  
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, a fost reţinut, sâmbătă noapte, după aproximativ şase ore de audieri la DNA, fiind acuzat că a luat mită 70.000 de lei, într-o primă etapă, apoi 50.000 de lei, pentru atribuirea unui contract. Intermediarul banilor a fost finul său, Florin Colgiu, reţinut şi el pentru complicitate.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.