Un fost antreprenor din Buzău, devenit senator la alegerile din anul 2020, a pus bazele unui club care va reuni toți întreprinzătorii mici și mijlocii din județ. Anunțul a fost făcut luni, în cadrul unei conferințe organizate la sediul PNL din Municipiul Buzău.
Clubul Oamenilor de Afaceri din Buzău
(COAB) a fost ințiat de către senatorul PNL, Vlad Pufu.
Inițiatorul transmite că proiectul nu va avea coloratură politică, fiind doar o formă de sprijin ce oferă noi oportunități de dezvoltare pentru întreprinzători mici și mijlocii din Buzău.
„Clubul Oamenilor de Afaceri din Buzău este o formă liberă și neafiliată politic, ce-și dorește să-bi reunească pe antreprenorii care au nevoia unei informații de business sosită la timp. Ideea acestui proiect a venit din experiența mea ca fost antreprenor, pentru că am simțit că apartenența la o organizație mi-a lipsit de multe ori, pentru că schimbul de idei și experiențe povestite de oameni mai iscusiți ca mine în ale business-ului mi-au fost de folos, astfel încât să nu iau decizii greșite. Sunt sigur că, la fel ca mine, există mulți alții”, a precizat senatorul Vlad Pufu.
Senatorul PNL de Buzău, a mai adăugat că ineditul club al antreprenorilor buzoieni va oferi oportunități de consultanță, informații de business dar și noutăți legislative pentru dezvoltarea afacerii.
“Fiecare antreprenor poate găsi alții la fel ca el, aflați la început de drum sau cu mai multă experiență. Poate găsi oportunități de consultanță, de informație de business, noutăți legislative și tot ce îl poate ajuta pentru a-și dezvolta afacerea, de la schimburi de idei la întâlniri cu parteneri interesați de investiții în Buzău. Vor fi experiențe de business povestite de oameni de afaceri cunoscuți din România, întâlniri cu parteneri care caută să investească în Buzău, consultanți care să ajute. Este, dacă vreți, o formă de de socializare specializată și agreabilă în același timp. Mai mult, vor fi invitați la un dialog deschis, în cadru organizat, oameni din administrație și autorități care decid politicile publice din domeniu”, a mai adăugat senatorul Vlad Pufu.
Senatorul Vlad Pufu proiectului le-a cerut întreprinzătorilor să vină cu propuneri, doleanțe precum și cu soluții pentru ca oamenii politici să facă ceva util și de ajutor pentru cei care se luptă cu birocrația și cu tot felul de probleme.
“Este nevoie de acest grup, care trebuie să fie racordat la dorințele existente la ora actuală în mediul de business din țară și va fi acea oportunitate pentru fiecare dintre ei de a găsi soluții în această organizație. Să vină cu propuneri, cu doleanțe, cu soluții, pentru că dânșii se întâlnesc cel mai des cu tot felul de probleme în hățișul birocratic din România, iar în acest mod putem comunica. Clasa politică nu e atât de rea cum se spune. Dar oamenii politici nu găsesc oameni cu care să discute deschis, care să fie organizat, cum e zona business-ului, să poți discuta cu mai mulți odată și să desprinzi idei, ca să poți face ceva util și de ajutor”, a mai precizat senatorul Vlad Pufu.