vineri, 20 iunie, 2025

Cezar Preda n-a scăpat de calvarul din Turcia! E în drum către un alt aeroport

Cezar Preda n-a scăpat de calvarul din Turcia! E în drum către un alt aeroport

Politicalocala.ro Cezar Preda
Facebook
Twitter
Email

Aventura deputatului PNL de Buzău, Cezar Preda, nu s-a terminat încă, deşi situaţia românului s-a mai îmbunătăţit între timp. Azi-noapte, liberalul buzoian a fost prins chiar în focul evenimentelor din Istanbul.

Fiind pe picior de plecare în România, Preda s-a văzut la un moment dat blocat în aeroport chiar în momentul în care a început rebeliunea unui corp de armată împotriva regimului Erdogan.

Aflat într-o zonă unde se trăgeau intens focuri de armă, Cezar Preda ne-a povestit cum a trăit clipe de coşmar. ”Am fost nevoiţi să ne târâm pe burtă ca la război ca să scăpăm.Nu ştiai de unde se trage era un haos total şi o panică de nedescris. Am simţit clipele de la Revoluţie. Aeroportul a rămas închis şi am fost nevoiţi să plecăm care cum am putut. A fost un adevărat calvar acolo dar bine că am scăpat”, ne-a declarat Cezar Preda, prin telefon.

Azi-noapte s-a dezlănţuit un adevărat haos pe străzile din Istanbul, după ce Recep Erdogan şi-a chemat susţinătorii în stradă pentru a pune capat tentativei de lovitura de stat iar grupuri de militari au deschis focul asupra mulţimii. Poliţia a ripostat cu arme de război asupra rebelilor din armată iar traficul a fost paralizat.

Şi în aeroportul din Istanbul a domnit teroarea, peste 80 de români fiind prinşi între tirurile combatanţilor.

Cezar Preda  se află acum pe drum către aeroportul din Bodrum, de unde speră să prindă o cursă către Bucureşti. Cel mai probabil mâine deputatul PNL de Buzău ar putea ajunge în România.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.