miercuri, 16 septembrie, 2026

Elena Preda, cel de-al doilea subprefect al Buzăului

Județul Buzău va avea încă un subprefect, în persoana Elenei Preda, fostul șef al Serviciului Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Elena Preda ocupă cealaltă funcție de subprefect vacantă, funcție care în ultimii ani nu a mai fost ocupată de nimeni, formula de conducere a Prefecturii fiind cea de prefect și un subprefect. Garnitura de conducere a Prefecturii Buzău este completă acum, cu Leonard Dimian prefect al județului, Vasile Alecu și Elena Preda, în funcțiile de subprefecți.

Read more

Echipa de conducere de la Prefectura Buzău, completată prin numirea unui nou subprefect

La trei zile de la învestirea lui Leonard Dimian în funcţia de prefect, inspectorul guvernamental Alecu Vasile a fost numit subprefect al judeţului, printr-o hotărâre de Guvern. Vineri dimineață, a avut loc instalarea în funcție a noului subprefect, într-o videoconferinţă organizată de Ministerul Afacerilor Interne. Imediat după instalare, subprefectul Alecu Vasile a mărturirist că își dorește o colaborare cât mai bună cu prefectul Leonard Dimian. Alecu Vasile a mai ocupat funcţia de subprefect în două mandate 2005 – 2009 şi 2012 – 2014, susţinut tot de liberali, apoi a fost director...

Read more

Subprefectul Buzăului, protagonistul unui scandal. Răspunsul lui Leonard Dimian pentru jurnaliștii care îl acuză că a sustras acte oficiale

Este motiv de tensiune la Prefectura din Buzău, după ce subprefectul Leonard Dimian ar fi fost fotografiat în timp ce intra în sediul organizației județene a ALDE. Legea le interzice înalților funcționari publici ai statului ca în timpul exercitării mandatului să frecventeze organizațiile politice. Potrivit cotidianului Opinia, subprefectul ar fi participat vineri la o conferință în care s-ar fi hotărât promovarea sa la rangul de prefect. Mai mult, subprefectul Leonard Dimian este acuzat de către jurnaliștii de la Opinia că vizita sa de taină de la partid ar fi făcut-o la scurt...

Read more

Fostul subprefect al Buzăului, Sorin Gheorghe, a fost găsit mort în propria casă

Fostul subprefect al județului Buzău, Sorin Gheorghe, a încetat din viață în această după-amiază, la vârsta de 44 de ani. Acesta a fost găsit în stop cardio-respirator în locuința sa. Sorin Gheorghe fusese eliberat din funcția de subprefect, la sfârșitul lunii august, locul său fiind luat de către generalul în rezervă Lucian Foca. ”Colegul nostru, Sorin Gheorghe - fost subprefect al jud. Buzău - a încetat astăzi din viață. El a fost găsit în locuința sa, în stop cardiorespirator, iar personalul medical de pe ambulanță nu a mai putut face nimic...

Read more

Generalul locotenent în rezervă, Lucian Foca, este noul subprefect al Buzăului

Pensionar de lux și fost consilier al premierului Mihai Tudose, generalul Lucian Foca a fost numit în funcția de subprefect al Buzăului cu sprijinul fostului vicepremier Marcel Ciolacu. Învestirea sa în funcție a debutat însă cu o gafă: i s-a adresat actualului prefect, Carmen Ichim, cu apelativul “doamnă subprefect”. Generalul locotenent, în rezervă, Lucian Foca este unul dintre comandanţii care au construit noul sistem de informaţii militare din cadrul Armatei Române. Generalul Foca a trecut în rezervă anul trecut, ocazie cu care preşedintele României Klaus Iohannis l-a avansat la următorul grad...

Read more

Petrică Lucian Foca, fost comandant al Diviziei Getica, este noul subprefect al Buzăului

Generalul Petrică-Lucian Foca este noul subprefect al judeţului Buzău. Decizia a fost luată joi printr-o hotărâre a Cabinetului Dăncilă, generalul Foca înlocuindu-l în funcție pe Sorin Gheorghe. Petrică Lucian Foca a ocupat de-a lungul carierei funcţii de mare demnitate militară şi este deţinător al unei pensii aferente de general. Generalul în rezervă cu trei stele Lucian Foca a deţinut, după pensionare, funcţia de consilier pe probleme militare al ex-premierului Mihai Tudose, funcţie din care a fost eliberat după demisia acestuia din urmă. Fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Petrică Lucian...

Read more