miercuri, 16 septembrie, 2026

Care sunt culturile care au nevoie de irigare, în această perioadă

După o lună de arșiță, agricultorii buzoieni apelează la irigații pentru a-și menține culturile agricole. Au nevoie de apă în această perioadă porumbul, floarea soarelui și legumele. Potrivit reprezentanților Agenției de Îmbunătățiri Funciare, volumul de apă folosit la udarea culturilor și livezilor în aceste zile este de 6-7 ori mai mare decât în urmă cu două luni. În această perioadă, cel mai mult se irigă porumbul, floarea soarelui, dar și legumele de câmp, cum ar fi tomatele, vinetele și ardeii. În luna iunie, anul acesta, pentru prima data în ultimii 25...

Read more

Zeci de mii de hectare de teren din Buzău, afectate de lipsa precipitațiilor

Agricultura buzoiană este la pământ, din cauza secetei. Aproape 90.000 de hectare de teren au fost afectate de lipsa precipitațiilor. Cel mai mult au avut de suferit culturile de primăvară, însă nu au fost ferite de pagube nici livezile sau plantațiile de viță de vie. Din păcate, fermierii nu își vor recupera nici măcar investițiile și cheltuielile. Dacă în primăvară, au fost înregistrate la Direcția Agricolă, aproape 2.300 de procese verbale de constatare a pagubelelor, în această toamnă, numărul lor aproape s-a dublat. Sunt zone unde nu s-a cules nimic, iar...

Read more

Ajutor pentru cei peste 1.800 de agricultori buzoieni care au înregistrat pagube din cauza secetei

Agricultorii din județul Buzău ale căror culturi de toamnă au fost afectate din cauza lipsei precipitațiilor vor fi despăgubiți în câteva zile vor avea banii în conturi. În județul Buzău, aproape 69.000 de hectare cultivate cu grâu, rapiță și orz au fost afectate în proporții diferite de secetă. Peste 2.000 de agricultori au înregistrat pagube, unii dintre ei fiind în situația de a nu recupera nici măcar banii investiți pentru înființarea culturilor. Peste 1.800 dintre aceștia au depus cereri la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură sperând că vor fi...

Read more

Secetă în Bărăgan: deficitul de apă din sol depășește 80% în unele zone ale județului Buzău

Agricultorii din Buzău, ale căror culturi au fost afectate în această vară de secetă, trebuie să anunțe autoritățile astfel încât specialiștii să meargă pe teren pentru a constata proporțiile dezastrului. Înștiințările pot fi depuse de agricultorii ale căror culturi au fost afectate în procent de peste 30%, până cel târziu la 1 septembrie, inclusiv, la primăria comunei pe raza căreia se află terenul. Înștiințările pot fi depuse în format fizic sau prin e-mail. Ulterior, comisiile de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole afectate vor merge pe teren pentru a...

Read more

VIDEO Apel al Direcției Agricole către fermierii loviți de secetă: „Comunicați în scris către primării ce pagube ați suferit”

Buzăul se confruntă cu fenomene de secetă şi secetă hidrologică din cauza scăderii precipitaţiilor sensibil sub nivelul mediu şi a unui conţinut scazut al apei din sol. Direcția pentru Agricultură anunță deținătorii de terenuri agricole ce utilizează suprafețe cultivate afectate de secetă să depună înștiințări scrise la primăria pe a cărei rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloce electronice de transmitere la distanță. Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile ridicate dau peste cap calculele fermierilor români care au apucat să înfiinţeze culturi pe câmp sau în grădinile de legume....

Read more

Prefectura Buzău trimite echipe de specialiști să verifice pagubele produse de secetă

Membrii Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase au decis ca 6 echipe de specialiști să plece de joi în teren pentru a constata pagubele suferite de fermieri din cauza secetei pedologice. “Am solicitat membrilor Grupului tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență ca toate verificările din teren să se desfășoare obiectiv, conform calendarului stabilit, fără a se ține cont de criterii politice și fără excluderea suprafețelor mici, fiindcă fiecare fermier trebuie ajutat. Îmi doresc în acest fel să avem o imagine clară a situației...

Read more

Avertismentul unui fost secretar din Ministerul Agriculturii: COVID-19 şi alte epidemii vor trece, însă foamea niciodată

Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile ridicate dau peste cap calculele fermierilor români care au apucat să înfiinţeze culturi pe câmp sau în grădinile de legume. Dacă nu va ploua în următoarea perioadă, riscă să sufere pierderi uriaşe. Buzoianul George Sava, fost secretar general adjunct în Ministerul Agriculturii, a stat de vorbă cu mai mulţi fermieri din zona de câmpie a judeţului Buzău şi toţi cred că seceta din acest moment pune în pericol culturile de păioase şi rapiţă semănate în toamnă. Situaţia este deja foarte gravă în câteva zone şi urmează şi...

Read more

VIDEO Din cauza secetei, varza de Buzău este mai puțină și mai scumpă decât în alți ani

Seceta dă mari bătăi de cap producătorilor de varză din sud-estul țării iar picăturile căzute, zilele trecute, nu mai ajută cu nimic culturile. Legumicultorii din Buzău vor întârzia cu aproape o lună recoltarea verzei de toamnă, cea care se pune la murat pentrusărbători. Ar fi trebuit să ducă deja în piețe cantități mari de marfă, însă nu prea au ce aduna din grădini. Pentru că e puțină, varza de Buzău se vinde și cu trei lei kilogramul iar prețul ar putea rămâne așa și în perioada în care va fi căutată...

Read more

Seceta face ravagii în Bărăgan. Cea mai afectată este cultura de rapiță

Seceta afectează cultura de rapiță, una dintre cele mai profitabile pentru agricultori dar care a devenit în ultimii ani cea mai păguboasă. Pământul uscat provoacă întârzieri și la însămânțarea grâului de toamnă. Cultura trebuie înființată până pe 15 octombrie și dacă nu plouă există riscul ca producția să fie mult diminuată atât cantitativ cât și calitativ. Fermierii din județul Buzău se confruntă cu o secetă cumplită care le ține pe loc lucrările. Ogoarele pentru însămânțarea rapiței au fost pregătite din vară, după recoltarea grâului când a și plouat foarte puțin. Lipsa...

Read more

Seceta afectează deja suprafeţe întinse din județul Buzău

Căldura neobișnuită din această primăvară le dă fiori reci agricultorilor din zona Bărăganului. Grâul, porumbul și vița de vie sunt în plină dezvoltare, iar pentru a ajunge la rod au nevoie de apă. Doar că pămîntul este uscat, bătătorit și pe alocuri a început să crape. Fenomenul este numit de specialiști secetă pedologică și este provocat de lipsa apei de la suprafața solului. Am avut cea mai caldă lună aprilie din ultimii 60 de ani. Meteorologii au anunțat că temperaturile au fost chiar și cu 10 grade peste cele normale. Odată...

Read more
Page 3 of 3 1 2 3