miercuri, 16 septembrie, 2026

Ministerului Educației a suspendat cursurile în toate școlile din ţară și pe 25 ianuarie

Elevii şi preşcolarii vor fi liberi și vineri, 25 ianuarie. Asta după ce ministrul Educației a decis, printr-un ordin, suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România, în urma unei adrese primite de la Ministerul Sănătății. În urma acestei decizii, copiii vor sta acasă atât joi, pe 24 ianuarie, când românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor, cât și vineri, 25 ianuarie. Suspendarea cursurilor va fi urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de administrație al fiecărei unități...

Read more

Investiție de 1 milion de euro la o școală din localitatea Vadu Pașii

În timp ce multe unităţi de învăţământ din ţară n-au nici măcar autorizaţie de funcţionare, condiţiile de învățământ din școlile arondate comunei Vadu Pașii se ridică an de an la cele mai exigente standarde europene, prin atragerea de investiții masive de către autoritățile locale. Ultima veste bună pentru sătenii din localitate este construirea unei săli de sport ultramoderne,  grație unui proiect de 1 milion de euro finanțat din fonduri guvernamentale prin Ministerul Dezvoltării. Cei peste 300 de elevi din Vadu Paşii vor avea de anul viitor o sală de sport ultramodernă dotată...

Read more

Un liceu şi o şcoală gimnazială din municipiul Buzău vor fi desfiinţate

Inspectoratul Școlar și Primăria au decis comasarea Liceului “Costin Neniţescu” cu Grupul Școlar de Meserii şi Servicii, și a Școlii nr. 6 cu Școala nr. 16. Deciziile vor fi puse în aplicare începând cu anul şcolar următor. Cadrele didactice din unităţile desfiinţate nu vor rămâne fără posturi, promit responsabilii din IȘJ Buzău. Proiectul comasării unor unități de învățământ a devenit o certitudine. Recent, resonsabilii din educaţia buzoiană au întocmit planul de şcolarizare pentru anul următor, documentul conţinând cele două modificări importante. În privinţa clădirii Şcolii gimnaziale “Grigore Baştan”, fostă nr. 6.,...

Read more

Început de an școlar, cu emoții de o parte și de cealaltă a catedrei. Iată ce temeri au dascălii

Peste 4.000 de cadre didactice din județul Buzău au început activitatea în mijlocul preșcolarilor și elevilor. Noul an școlar pare să aducă aceleași probleme, sindicaliștii avertizând că bugetul de salarii nu este suficient pentru următoarele luni. Este necesară o rectificare bugetară, pentru a se asigura salariile până la sfârșitul anului. Noul anul şcolar a început luni cu o bună parte dintre unităţile de învăţământ ajunse la fundul sacului. În momentul de faţă nu există fonduri asigurate pentru plata salariilor până la sfârşitul lui 2018. Sindicaliştii din educaţie fac demersuri pentru ca...

Read more

Zeci de școli din județul Buzău vor avea directori noi din septembrie

Este vorba despre 36 de posturi de conducere unde aceste funcţii nu au fost ocupate prin concurs, cele mai multe din mediul rural. Au fost și 4 unități de învățământ unde nu s-a înscris niciun candidat. Este vorba de școlile gimnaziale din localitățile Largu, Bozioru, C. A Rosetti și Valea Salciei. Cadrele didactice din judetul Buzau, care au aspirat la funcții de conducere în școli, au avut la dispoziție, în această vară, 36 de posturi, 25 pentru funcția de director și 11 pentru funcția de director adjunct. Este vorba despre unităţile...

Read more

Trei școli de la țară au rămas fără bani pentru salariile profesorilor

Situaţie dificilă în unele școli din judeţul Buzău, care pe final de an școlar nu mai au bani de salarii. Este vorba de școlile din localitatile Blăjani, Cătina și Colți la care învață puțini elevi. Sindicaliştii din învăţământ atrag atenția că din cauza fondurilor insuficiente și alte unități de învățământ din județul Buzău vor rămâne fără bani de salarii. Scolile din câteva localități buzoiene au rămas deja fără salarii pentru că au epuizat bugetul alocat de Ministerul Educaţiei pentru anul acesta. Este vorba de școlile din Blăjani, Cătina și Colți la...

Read more

Școlile din Buzău vor fi deschise joi, chiar dacă județul se va afla în continuare sub avertizare de vreme rea

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au luat decizia ca instituțiile de învățământ din județ să fie deschise joi, chiar dacă județul se va afla în continuare sub cod portocaliu de vreme rea. Directorii de școală vor avea însă libertatea să decidă suspendarea cursurilor, dacă în localitatea în care-și desfășoară activitatea vor fi probleme. În cursul zilei de miercuri, un număr de 34 de școli din județ, inclusiv Liceul Nenițescu din municipiu, au rămas închise, pe motiv de zăpadă și viscol, care au îngreunat venirea la ore atât a elevilor...

Read more

De ce se simt discriminate femeile de serviciu din școli

O ordonanţă de Guvern stârneşte revoltă în rândul personalului de îngrijire din şcoli. Recent adoptat, actul normativ aduce sporuri pentru femeile de serviciu din mai multe instituţii publice, nu și pentru personalul de întreţinere şi îngrijire din şcoli. Liderii de sindicat de la Buzau se vor adresa Ministerului Educaţiei. OG 3/2017 de modificare a Codului Fiscal - reținerea contribuțiilor la normă întreagă și pentru cei cu fracțiuni de normă naşte discuţii în rândul personalului de întreţinere şi îngrijire din şcoli. În multe alte unităţi publice, actul normativ a permis alocarea unor...

Read more

VIDEO Suspiciune de tuberculoză la școala din Topliceni. 20 de elevi sunt monitorizați de medici

Un număr de 20 de elevi au ieșit pozitiv la testarea tuberculinică, la scurt timp după ce profesoara de sport a primit de la institutul Marius Nasta diagnosticul de TBC. DSP a transmis ca în școala cu probleme să se facă dezinfecție însă conducerea nu a reacționat deocamdată. Elevii urmează să fie consultați de un medic specialist și apoi să facă radiografii la plămani. În cele două școli în care predă profesoara de sport diagnosticată cu TBC, la cea de centru, din Topliceni, și la o alta cu clasele 1-4, tot...

Read more

VIDEO Incendiu de proporții la magazia cu lemne a școlii din comuna Breaza

În prag de iarnă, școala din comuna buzoiană Breaza a rămas fără sursa de încălzire. Asta, pentru că magazia în care erau depozitate lemnele de foc a fost mistuită de flăcări. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, iar lupta cu flăcările a durat mai bine de 3 ore.  Alarma a fost dată în jurul orei 19.00. Femeia de serviciu a școlii a fost cea care a văzut flăcări ieșind din magazia de lemne și a anunțat imediat pompierii. Primii care au intervenit au fost oamenii din sat, care au...

Read more
Page 7 of 9 1 6 7 8 9