miercuri, 16 septembrie, 2026

Află ce riști dacă deții o masina pe care nu ai mai pornit-o de mai mult de un an

Politistii locali recomandă proprietarilor vehiculelor abandonate de cel putin un an, pe domeniul public al municipiului, să ia măsuri urgente în privinta ridicării lor. În caz contrar, aceste mașini vor fi ridicate si depozitate într-un spatiu administrat de Urbis Serv. • Persoanele care nu respectă dispozițiile legale, pot fi sancționate cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. De la începutul anului, polițiștii locali buzoieni au dispus ridicarea de pe domeniul public a peste 200 de mașini abandonate sau parcate neregulamentar. Numai în ultima săptămână au fost identificate 32 astfel...

Read more

VIDEO Dispar rablele din oraș. Poliția Locală a trimis somații iar primele efecte încep să se vadă

După ce a expirat perioada de notificare a proprietarilor de rable abandonate, buzoienii au trecut efectiv la ridicarea mașinilor de pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. În zona centrala au fost identificate până în acest moment un număr de 49 de autovehicule, care se aflau abandonate de cel puțin un an pe domeniul public al municipiului Buzău, ai căror proprietari sau deţinători legali sunt cunoscuți, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestora pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a...

Read more

VIDEO Autoritățile încep operaţiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public

Societatea Urbis Serv se va ocupa de operațiunea de ridicare a mașinilor abandonate, împreună cu poliţiştii locali. Hotărârea a fost luată în şedinţa ordinară a Consiliului Local, din septembrie. Autovehiculele ridicate vor fi depozitate pentru o perioadă de 30 de zile într-un depozit al societății. Ulterior, dacă nu vor fi revendicate în cel mult 40 de zile de la identificare, maşinile vor fi valorificate la licitaţie sau la centrele de fier vechi. Pentru că societatea Urbis Serv nu deţine o autospecială cu care să ridice maşinile, a fost închiriată una de...

Read more

Începe curățenia în parcările din Buzău. Vor fi ridicate autoturismele abandonate pe domeniul public

Autoritățile locale vor ridica autovehiculele abandonate pe domeniul public și apoi le va vinde la fier vechi dacă deținătorii lor nu le revendică. Hotărârea a fost luată în ultima ședință ordinară a Consiliului Local. Aleșii municipali au aprobat săptămâna trecută Regulamentul privind organizarea activităţilor de identificare, transport, depozitare, eliberare sau valorificare a acestor autovehicule abandonate pe domeniul public. Tocmai insuficienţa locurilor de parcare din municipiu a impus adoptarea unei astfel de măsuri extreme. Astfel, în curând, toate autovehiculele abandonate în parcări, pe trotuare sau chiar pe carosabil vor fi ridicate şi...

Read more