miercuri, 7 octombrie, 2026

Edilul comunei Pârscov, felicitat de deputatul PSD Romeo Lungu pentru înființarea unei noi substații de ambulanță

Într-o mișcare hotărâtă pentru îmbunătățirea serviciilor de urgență din comuna Pârscov, edilul Daniel Mihai a demarat demersurile pentru înființarea unei noi substații de ambulanță. Aceasta va deveni funcțională prin reorganizarea substației din Berca și va oferi servicii de urgență cu personal medical specializat. Inițiativa a fost laudată pe social media de deputatul PSD Romeo Lungu. El apreciază abordarea orientată pe rezultate a primarului care acționează hotărât pentru a rezolva problemele comunității, fără a se lăsa antrenat în polemici politice inutile. "#FapteNuVorbe În urma demersurilor primarului Daniel Mihai, în comuna Pârscov va...

Read more

Lucian Romașcanu, prezent la deschiderea anului școlar în patru unități de învățământ: „Spor la învățătură!”

Au fost emoții mari astăzi în școlile din județul Buzău, printre părinți, elevi și profesori, care cu mic cu mare, au participat la ceremoniile de deschiderea a noului an de învățământ. Mai multe școli din județ i-au avut printre oaspeți și pe lideri ai PSD Buzău, care s-au implicat în ultimii ani, in pregătirea și finanțarea unor ample proiecte educaționale. "Este, ca de fiecare dată, o mare bucurie a sufletului să mă întâlnesc cu copiii și profesorii în prima zi de școală. Am participat astăzi la deschiderea noului an școlar la...

Read more

Lucian Romașcanu, după conferința BIAF: „Îl felicit pe primarul Constantin Toma pentru implicarea constantă în dezvoltarea culturală a Buzăului”

Liderul PSD Buzău, Lucian Romașcanu, a transmis duminică primele impresii despre desfășurarea celei de-a treia ediții a Buzău International Arts Festival. Evenimentul cultural de mare anvergură a avut invitați de mare calibru, printre care și celebrul actor Armand Assante. Prezent la conferința de presă dedicată BIAF, Romașcanu a apreciat organizarea de excepție a evenimentului, edilul Buzăului fiind felicitat pentru implicarea constantă în dezvoltarea culturală a orașului. "Buzau International Arts Festival (BIAF) este, deja la a 3-a ediție, un eveniment de anvergură internațională. Organizatori dedicați, manifestări culturale diverse, invitați de mare calibru,...

Read more

Lucian Romașcanu: „Sunt onorat să fiu din nou liderul Grupului Senatorial PSD”

Senatorul Lucian Romașcanu a transmis marți, un mesaj de mulțumire colegilor social democrați, după desemnarea ca lider al Grupului Senatorial PSD. Președintele PSD Buzău a publicat o postare pe social media, după deschiderea unei noi sesiuni a Parlamentului României. "Ieri a început o nouă sesiune a Parlamentului României, o sesiune extrem de importantă având în vedere reformele pe care guvernul le va promova dar și nevoia de legislație adaptată realităților interne și internaționale. Avem o echipă puternică, profesionistă, dedicată misiunii încredințate prin vot de români. Sunt convins că ne vom ridica...

Read more

Lucian Romașcanu, replică dură pentru Robert Sighiartău: „Uită că a guvernat vreo 2-3 ani, ducând România în pragul dezastrului”

Senatorul PSD Lucian Romașcanu a lansat un atac dur la adresa deputatului Robert Sighiartău, după ce acesta din urmă a declarat că el vede PSD guvernând cu AUR din 2024. Lucian Romașcanu i-a transmis lui Sighiartău că PNL a avut guvernări dezastruoase din cauza războaielor interne, nu din cauza PSD. Acesta a lansat și informații de culise: PNL ar fi scindat, iar anumite tabere din partid ar căuta deja un înlocuitor pentru Nicolae Ciucă. „Un nervos al PNL, mă rog, al unuia dintre sub-partidele care formează azi PNL, își ceartă celelalte părți ale...

Read more

Deputatul PSD Andi Cristea:”Datoria guvernamentală a României a explodat în doar două luni de guvernare Orban și Cîțu”

"În ultima lună a guvernării PSD, în 2019, România se afla pe un teren stabil, cu un deficit bugetar de 2,8% din PIB, menținându-se în regulile bugetare stabilite de UE. În doar două luni de guvernare Orban și Cîțu, această siguranță a fost erodată, cu o creștere dramatică a deficitului bugetar cu 60%, echivalentul a peste 15 miliarde lei. Ce a urmat a fost un dezastru fără precedent: deficitul a atins un record istoric de 9,2% din PIB în 2020, și a rămas la un nivel îngrijorător în 2021, cu 7,1%...

Read more

Deputatul Andi Cristea, discuții cu tinerii despre Europa, tehnologie și dezvoltare personală la centrul Europe Direct din Râmnicu Sărat

La finalul săptămânii trecute, deputatul Andi Cristea a participat la un eveniment informal la centrul Europe Direct din Râmnicu Sărat la invitația lui coordonatorului Florin Ceparu. Într-un dialog plin de energie, deputatul a avut ocazia să interacționeze cu tineri curioși, entuziaști și dornici să se implice activ în viața comunității. Profitând de experiența lui Andi Cristea ca europarlamentar, participanții la eveniment au discutat despre complexitatea proceselor de decizie europene, importanța cetățeniei active și a implicării în comunitate. „Am călătorit împreună prin o mulțime de subiecte, abordând complexitatea proceselor de decizie europene...

Read more

Deputatul Andi Cristea, întâlnire cu ambasadorul Heusgen, președintele Fundației pentru Conferința de Securitate de la Munchen

Andi Cristea a avut o întâlnire cu ambasadorul Dr. Christoph Heusgen, președintele Fundației pentru Conferința de Securitate de la München. Aceștia au discutat pe marginea unor subiecte referitoare la politica externă și despre impactul pe care noile tehnologii îl au asupra lumii contemporane. Andi Cristea s-a arătat încântat să vadă cum progresul tehnologic poate aduce soluții și perspective noi în domeniul politicii externe. „Am avut o discuție profundă și stimulantă despre politica externă, precum și despre impactul pe care noile tehnologii îl au asupra lumii noastre. Am explorat modul în care realitățile...

Read more

Parlamentarii PSD Buzău, val de declarații după alegerea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier

Parlamentarii PSD Buzău au reacționat cu entuziasm pe paginile lor de socializare, după ce l-au votat pe Marcel Ciolacu în funcția de premier al României. Aceștia au apreciat calitățile și viziunea lui Ciolacu, subliniind contribuțiile sale și abilitățile sale de lider. Cu toții au avut numai cuvinte de laudă la adresa președintelui PSD. Senatorul și președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu, și-a arătat întreaga susținere pentru Marcel Ciolacu, pe care l-a descris ca pe un om patriot și onest, capabil să ducă România într-o direcție pozitivă. De asemenea, a ținut să evidențieze...

Read more

Lucian Romaşcanu: „Astăzi celebrăm una din zilele importante ale istoriei României”

Ministrul Culturii a declarat că Ziua Tratatului de la Trianon, care este celebrată astăzi, 4 iunie, este una dintre cele mai importante pentru istoria României. „Astăzi e celebrăm una din zilele importante ale istoriei României, ziua când, prin tratatul semnat la palatul Marele Trianon de la Versailles, românii au obținut recunoașterea internațională a granițelor pentru care au luptat cu eroism in Marele Război. România Mare a strâns, pentru prima dată, marea majoritate a românilor între granițele aceluiași stat, iar un cuvânt de recunoștință trebuie rostit și pentru Emmanuel de Martonne, geograful...

Read more
Page 13 of 45 1 … 12 13 14 … 45