miercuri, 16 septembrie, 2026

(P) Constantin Ionescu nu renunță la bursele pentru elevii merituoși!

Educaţia a fost din nou sacrificată de PSD cu sprijinul ALDE şi PNL la Palatul Comunal la ultima ședință de CLM, când o parte dintre consilierii locali din Buzău au respins proiectul iniţiat de Constantin Ionescu, candidat al PRO România la funcția de primar. Proiectul consilierului nostru prevedea că Primăria Buzău poate să aloce burse pentru şcolarii care fac performanță, au rezultate foarte bune, dar și pentru cei proveniţi din medii defavorizate sau pentru copiii cu probleme sociale. Ar fi fost un gest firesc, de normalitate, într-o societate în care educația...

Read more

(P) PRO România Nehoiu are cartea câștigătoare!

Ieri după amiază, în prezența președintelui Felix Rache, o parte din echipa condusă de Doru Muzgoci pe Valea Buzăului a avut cea mai importantă ședință de până acum, stabilirea candidatului pentru fotoliul de primar al orașului Nehoiu, și candidații care vor reprezenta partidul în lupta pentru Consiliul Județean. De comun acord, s-a stabilit ca omul de afaceri Radu Bularcă, foarte iubit și respectat în comunitate, să fie candidatul nostru la primărie, unde să aducă un suflu nou și să demareze o serie de proiecte cu finanțare europeană, lucru care până acum...

Read more

(P) Victor Ponta: „Avem candidat la Primăria București și la toate primăriile din țară.”

Cu un scor constant în toate sondajele, peste 11 la sută și un parcurs impecabil în două tururi de alegeri, PRO România poate trece cu brio orice examen electoral. De aceea, președintele Victor Ponta a anunțat duminică seară, la o oră de maximă audiență, faptul că partidul se pregătește intens pentru testul suprem, cea mai importantă candidatură după cea prezidențială ca număr de voturi pe care trebuie să le acumuleze un candidat. Deși nu s-a anunțat încă numele acestuia, partidul va nominaliza o persoană cu șanse reale de a câștiga. Astfel,...

Read more

(P) PNL-iștii îl urmează pe Constantin Ionescu la PRO România

Organizațía municipală a PRO România Buzău a demarat în forță activitatea în plan local și pregătește strategia pentru alegerile locale din septembrie. Unde vizăm atât fotoliul de primar al municipiului, funcție pentru care Constantin Ionescu este supracalificat dar și desemnarea celor mai buni reprezentanți în Consiliul Local Municipal. La ședința de marți seară, organizată cu respectarea tuturor normelor de protecție împotriva Covid 19, am înregistrat și o premieră. Este o dovadă a seriozității de care a dat dovadă consilierul Constantin Ionescu de-a lungul timpului, seriozitate care i-a adus foarte multe voturi...

Read more

(P) PRO ROMÂNIA invită toate partidele politice la discuţii pentru modernizarea Buzăului!

PRO ROMÂNIA invită toate formaţiunile politice prezente în judeţul Buzău în cadrul unui dialog structurat, menit să ajute la disecarea celor mai bune iniţiative şi opţiuni pentru dezvoltarea judeţului Buzău şi ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor acestuia. Sunt invitate toate partidele politice care consideră că resursele judeţului Buzău puteau fi gestionate mai eficient şi totodată în interesul comunităţii. PRO ROMÂNIA nu este un partid aflat doar într-o competiţie politică, ci o formaţiune deschisă dialogului, care îşi arată deschiderea faţă de ideile altor entităţi politice, atât timp cât acestea sunt transparente...

Read more

(P) PNL vrea să îmbolnăvească toată țara!

Zilele trecute, președintele PRO România a aruncat o adevărată bombă în spațiul public, dezvăluind că PNL ar putea lua în calcul să organizeze alegerile în stare de alertă. Victor Ponta susține că astfel, PNL ar încerca să obţină un rezultat mai bun. "Eu cred că este posibil ca domnul Orban şi PNL-ul să dorească să facă alegeri în stare de alertă, ca mulţi oameni să fie speriaţi, să nu iasă din casă cei mai în vârstă şi atunci să considere ei că o să obţină un rezultat mai bun dacă sperie...

Read more

(P)Buzău. Cea mai puternică organizaţie a PRO ROMÂNIA : „Nu suntem anexă a PSD!”

Victor Ponta, preşedintele PRO ROMÂNIA, respinge ideea unei alianţe electorale cu PSD, în contextul în care Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor a vorbit despre liste comune cu ALDE şi Pro România la alegerile locale. „Am crezut ca USR va fi alternativa moderna, profesionista, curata , necesara pe zona politica de Dreapta / asa cum ProRomania este si va fi pentru Stanga! Vad ca liderul USR anunta ca s-a “predat” pentru niste functii caldute si sinecuri politice, ca Uniunea devine o simpla anexa a PNL - adica a unei forte politice care...

Read more

(P) PRO România va intra în Top 3! O confirmă sondajul Sociopol!

Așa cum anunțam săptămâna trecută, PRO România a depășit pragul de zece la sută în sondaje, clasându-se la puține procente de USR și ocupând locul patru în preferințele românilor. Care-și dau seama în număr din ce în ce mai mare că suntem serioși și de aceea suntem singurul partid din țară care reușește să crească în perioadă de criză. O confirmă și ultimul sondaj al Sociopol de această dată, care clasează partidul lui Victor Ponta pe locul patru, cu un procent de 11 la sută și sanșe reale de a surclasa...

Read more

(P) Victor Ponta propune venitul minim vital pentru fiecare român

PRO România, prin vocea președintelui Victor Ponta, propune ca fiecare cetățean afectat de coronacriză să beneficieze de sprijin pentru trai decent, prin asigurarea, de către stat, a unui venit minim vital lunar. Astfel, ajutorul urmează să fie calculat ca diferență dintre suma de 1500 de lei și venitul net lunar al persoanei. Este o măsură pe termen lung, deoarece specialiștii noștri susțin că aceasta trebuie să fie valabilă atât pe perioada stării de alertă, cât și pe o durată de un an după finalizarea crizei. De asemenea, se propune majorarea cuantumului...

Read more

(P) PRO România Buzău dăruiește jucării pentru copii!

Așa cum a procedat încă de la înființare, deși mic și cu posibilități materiale reduse, partidul nostru se implică și are soluții la problemele cu care se confruntă țara. Nu uităm însă că viitorul îl reprezintă generațiile care acum încă nu știu să citească sau să scrie dar aduc bucurie în orice cămin prin simpla lor prezență. Și cum ieri a fost ziua lor, a copiilor din întreaga Românie, PRO România, prin organizațiile municipale din Buzău și Râmnicu Sărat, s-a gândit să le facă o bucurie, și să amenajeze în două...

Read more
Page 2 of 4 1 2 3 4