miercuri, 16 septembrie, 2026

Șoferul unui TIR cu zahăr din Ucraina, reținut de polițiștii din Buzău

În loc să ajungă cu marfa la destinație, șoferul unui de TIR din Ucraina, care circula marți pe șoseaua europeană E85, dinspre granița de nord a țării, a nimerit în arestul Poliției Buzău. Acesta a fost înregistrat de radar conducând cu viteză execesivă, însă, la control i-au fost descoperite și alte nereguli. Șoferul ucrainean, în vârstă de 60 de ani, nu se afla la prima cursă prin România atunci când a fost oprit de echipajul de poliție care marți acționa cu radarul la Mihăilești, în județul Buzău. Acesta transporta zahăr în...

Read more

Tinerii din Buzău, îndemnați să aleagă o carieră în Poliție

Pentru tinerii care își doresc, încă din copilărie, să îmbrace uniforma de polițist sau pentru cei care acum vor să descopere această profesie, polițiștii buzoieni au organizat, joi, la Muzeul Județean, o activitate de informare și promovare a acestei meserii. Despre cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au aflat elevii din anii terminali ai mai multor licee din Buzău. În cadrul întâlnirii, adolescențior le-a fost explicat faptul că polițistul are principala menire să lupte împotriva criminalității și infracțiunilor,...

Read more

Chemată să ajute un tânăr care fusese tâlhărit de o mie de euro, poliția a descoperit altceva

Un buzoian de 24 de ani, din Năeni, a sesizat, marți, prin apel la 112 faptul că în jurul orei 20,30, în timp ce se afla pe o stradă în Buzău, a fost deposedat prin violență de o mie de euro de către o persoană necunoscută.   Echipajele deplasate la fața locului au demarat cercetările specifice pentru clarificarea împrejurării producerii evenimentului, identificării şi depistări agresorului.   „Cu ocazia probatoriului administrat în cauză a rezultat că infracțiunea de tâlhărie sesizată nu se confirmă, iar apelantul a precizat că, în cursul acelei zile,...

Read more

VIDEO Poliția Rutieră a pus bolizii la treabă, pentru a-i opri pe maniacii șoselelor: „Discutăm de la egal la egal”

Teribiliștii care se cred stăpânii șoselelor au mari motive de îngrijorare. Polițiștii de la Rutieră au pus la treabă bolizii pe care i-au primit recent în dotare. O sută de mașini noi sunt în misiune în cadrul operațiunii „Speed Marathon”. Mașinile puternice îi vor ajuta de acum să se angajeze fără nicio jenă în urmărirea oricărui inconștient care se vede pilot de Formula 1, deși mai important, spun polițiștii, este să-i descurajeze pe acești șoferi tentați să încalce legea. Din cauza vitezei excesive, se pierd multe vieți pe șoselele țării. Pe...

Read more

VIDEO Fost Chestor al Politiei Române, condus pe ultimul drum la Buzău. Matei Constantin a murit subit într-o cameră de hotel din Târgu Jiu

Fostul chestor de poliție Matei Constantin, găsit mort  în urmă cu câteva zile într-o camera de hotel din Târgu Jiu,  a fost condus marți pe ultimul drum. Slujba de pomenire a fost oficiată în jurul orei 13 la Biserica Greci din municipiul Buzău.  La evenimentul funebru au participat alături de rude și prieteni și zeci de polițiști și jandarmi din Buzău. Cortegiul mortuar a traversat orașul Buzău în sunet de claxoane, slujba de înhumare fiind oficiată la cimitirul Sfântu Ghoerghe de la periferia municipiului. Fostul chestor de poliție, Matei Constantin ieșise...

Read more

Suflu nou în Poliția Buzău. Au intrat în activitate 16 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție

Într-o perioadă în care deficitul de personal este la cote destul de mari la IPJ Buzău, polițiștii cu experiență primesc sprijin important. 16 absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina s-au alăturat, începând din această săptămână, oamenilor legii din Buzău. Îmbrăcați în noua uniformă a Poliției Române, tinerii polițiști au fost repartizaţi deja la structurile din cadrul IPJ Buzău iar mulți dintre ei vor lucra la secțiile rurale de poliție. 15 dintre cei 16 tineri polițiști sunt născuți în județul Buzău iar unul, în județul Brăila. Specializările...

Read more
Page 1 of 4 1 2 4