miercuri, 16 septembrie, 2026

Târgul de duminică, din Drăgaică, va fi redeschis după Paște

Buzoienii care doresc redeschiderea cât mai urgentă a Talciocului mai au de așteptat. Reprezentanții Primăriei Buzău au anunțat că Piața Volantă Drăgaica va fi redeschisă, atât pentru comercianți, cât și pentru vizitatori, după sărbătorile de Paște. Asta, doar dacă vor fi îndeplinite toate cerințele impuse de DSP, DSV și alte autorități. Încă de anul trecut, de la debutul pandemiei, Talciocul de la Drăgaică a stat închis luni bune. Târgul a fost redeschis pentru puțin timp, în această lună. Din cauza aglomerației și a nerespectării normelor de distanțare socială, autoritățile au decis...

Read more

Numărul prezentărilor la Urgențele Spitalului Județean Buzău, la jumătate față de anii trecuți

Rigorile impuse de starea de urgență i-a făcut mai cumpătați și mai liniștiți pe buzoieni de Paște. Dovadă, numărul mic de persoane, comparativ cu alți ani, care au ajuns, de sărbători, la Unitatea de Primiri Urgente Buzău. Astfel, în prima și a doua zi de Paste, 184 de buzoieni s-au prezentat la Urgențe pentru a primi îngrijiri medicale. Anul trecut, de exemplu, nu mai puțin de 326 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în prima si a doua zi de Paște. ”Având în vedere contextul epidemiolog actual, anul acesta,...

Read more

(P) Am adus „lumină” în sufletele câtorva sute de buzoieni!

Ca de fiecare dată în ajun de sărbătoare, PRO România Buzău s-a mobilizat și a adus mai devreme, la figurat desigur, lumina în sufletele câtorva sute de buzoieni. Membri noștri, coordonați de prim-vicepreședintele Viorel Dobre alături de consilierii municipali Constantin Ionescu și Ion Barbu, au împărțit zilele trecute 5000 de măști, atât de necesare în aceste vremuri de criză. De asemenea, 500 de pachete cu alimente au fost dăruite unor semeni de-ai noștri cu posibilități materiale reduse. Aceștia s-au bucurat și chiar au remarcat că dacă un partid, mic și fără...

Read more

Vom avea miei foarte mari, de Paște. Oile au fătat deja iar puii au până la 10 kilograme

Crescătorii de ovine din Buzău spun că, până la sfârșitul lunii aprilie, mieii vor depăși 20 de kilograme. Fermierii se tem că, la astfel de greutăți, animalele nu vor avea căutare printre clienți. În preajma sărbătorilor, ciobanii speră să vândă mieii cu cel puțin 12 lei kilogramul în viu sau 28 de lei kilogramul de carcasă. Ioana Toma, unul dintre puținii crescători de ovine din zona Cilibia, are deja peste 150 de miei în grajduri. Mioarele au început să fete încă din decembrie, iar primii pui au luat deja în greutate....

Read more

Sute de buzoieni au ajuns de Paște la spital cu afecțiuni digestive și răni rezultate în urma agresiunilor

În aceste zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău au ajuns peste 450 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei mai mulți au acuzat probleme digestive și respiratorii, însă nu au lipsit nici agresiunile pe fondul consumului excesiv de alcool. În cele patru zile libere, un număr de 445 de persoane au ajuns la Spitalul Județean Buzău, având nevoie de îngrijiri medicale. Mulți dintre ei, bolnavi cronic a căror stare de sănătate s-a agravat pe fondul consumului exgerat de alcool si mâncare. Dar...

Read more

VIDEO Valuri de turiști la Vulcanii Noroioși, în minivacanța de Paște

Mii de turişti din toată țara au evadat în a doua zi de Paşte în peisajul selenar de la Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău. Aflați între dealurile Carpaţilor de Curbură, vulcanii sunt unici în Europa şi atrag de la an la an tot mai mulți turiști care se declară fermecați de peisaj. Conurile vulcanilor de noroi şi pământul arid din jurul lor, în care aluviunile au săpat ravene adânci chiar de doi metri, compun un peisaj unic. Această ciudățenie a naturii atrage an de an oameni din toată lumea, curioşi să...

Read more

Pompierii și jandarmii buzoieni sunt pregătiți de intervenții în perioada sărbătorilor

Vremea se anunță frumoasă de Paște, așa că este de așteptat ca foarte mulți buzoieni să petreacă sărbătorile în aer liber, la grătare. În acest context, pompierii recomadă cetățenilor care merg la iarbă verde, dar și celor care se duc la biserică, în noaptea de Înviere, să fie precauți, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite. La Buzau, aproximativ 350 de angajați ai ISU vor fi la datorie, de sărbători, gata să intervină în caz de nevoie. De asemenea, peste 300 de jandarmi vor acţiona în scopul creşterii climatului de siguranţă...

Read more

Activitate intensă în spitalele Buzăului. Trei nașteri au fost în Noaptea de Înviere

Vinul, drobul, friptura de miel sau ouăle roşii consumate în exces de sărbători le-au dat bătăi de cap buzoienilor. În prima și a doua zi de Paște, peste 300 de oameni au ajuns la spital și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, la Buzău, în cele două zile de sărbătoare au fost înregistrate 11 nașteri. Și în acest an, medicii buzoieni au avut de furcă cu împătimiții ospețelor de Paşti. La fel ca și în anii trecuți, mulți pacienți au ajuns la spital din cauza exceselor culinare și a...

Read more

Meniu de sărbători, pentru asistaţii social, în valoare de 100 de lei

Ca în fiecare an, asistaţii social din oraş vor primi un pachet consistent de Paște. Preparate din carne, cozonac, suc și dulciuri: acestea sunt doar o parte dintre produsele incluse în meniul tradițional de care se vor bucura cei aproximativ 200 de sărmani din orașul Buzău, în perioada sărbătorilor pascale. Valoarea unui pachet este de 100 de lei. De meniul special de sărbători vor beneficia și persoanele care se află în adăpostul social al Primăriei. Buzoienii fără posibilități materiale, care au nevoie de ajutorul comunităţii pentru a supravieţui, vor simți și...

Read more

Programul de Paști al S.C. RER Ecologic Service Buzău

În perioada Sfintei Sărbători de Paști, între 14 aprilie și 17 aprilie 2017, societatea RER Ecologic Service Buzău își va desfășura activitatea astfel: ►Activitatea de colectare deseuri menajere: Vineri (14.04.2017), sambata (15.04.2017) - Program normal de colectare Duminica (16.04.2017- Ziua de Pasti) - Colectare deseuri menajere in zona centrala Luni ( 17.04.2017 – A 2a zi de Pasti) – Program normal de colectare ► Activitatea de colectare selectiva: Vineri (14.04.2017) – Program normal de colectare pentru utilizatori casnici (programul „Sacul galben”) si pentru agentii economici si institutii. Luni (17.04.2017 – A...

Read more
Page 3 of 4 1 2 3 4