miercuri, 16 septembrie, 2026

Urs în preajma spitalului de psihiatrie din Ojasca. O să ajungă în Deltă și pe litoral, este convingerea unui primar buzoian

Urșii o să ajungă în Deltă și chiar la mare. Este avertismentul primarului din Unguriu, județul Buzău, transmis pe rețelele de socializare după ce sătenii l-au informat, la miezul nopții, că un urs aleargă printre blocurile și chiar prin fața spitalului din Ojasca. Pe filmarea realizată cu telefonul de un sătean se vede cum un urs de talie mare aleargă pe marginea drumului național, speriat de farurile mașinilor. Martorul a sunat la 112 apoi l-a anunțat pe primar despre pericolul ivit în toiul nopții, în apropierea blocurilor din satul Ojasca. „Apare ursul fugind...

Read more

Șoferiță de 34 de ani și fiicele sale, una de două luni, rănite într-un accident

O tânără de 34 de ani și fiice sale, una în vârstă de 8 ani, iar cealaltă, de două luni, au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 10, în localitatea Ojasca. Este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția Buzău către Brașov de către o șoferiță de 20 de ani, din Viperești și un alt autoturism condus pe aceeași direcție de mers, la volanul căruia era o șoferiță în vârstă de 34 de ani, din Berca. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței de 34 de ani...

Read more

Bebeluș de 7 luni, printre victimele unui accident produs pe DN 10

Traficul rutier a fost blocat pe DN 10, la Ojasca, marți după-amiază, în urma unui eveniment rutier cu două mașini implicate. În timp ce conducea un autoturism pe DN10 în localitatea Ojasca, dinspre Buzău către Brașov, un bărbat de 49 de ani din Pârscov, ar fi efectuat virajul în curbă fără a adapta viteza, intrând pe contrasens, împrejurare în care a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism ce se deplasa pe sensul de mers Brașov-Buzău, condus de o femeie de 73 de ani, din București. Accidentul s-a soldat cu...

Read more

Se extinde focarul de COVID-19 din secția Ojasca a spitalului de neuropsihiatrie Săpoca

Numărul de infectări cu noul coronavirus la secția Ojasca a spitalului de neuropsihiatrie Săpoca este în creștere. Dacă, inițial, au fost diagnosticați cu COVID-19 4 angajați și 4 pacienți, ultimele raportări arată că alte 5 cadre medicale au fost infectate cu SARS-CoV-2. Este vorba despre infirmierele care îngrijeau pacienții din secția psihiatrie cronici. Astfel, secția din Ojasca a ajuns la un total de 13 persoane diagnosticate cu COVID-19. O situație mai bună este la Săpoca, unde după primele probe prelevate, au ieșit pozitiv doar doi pacienți din secția neurologie. De astăzi,...

Read more

Număr de infectări cu SARS-CoV-2 în creștere, la o secție a spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca

Sosesc rezultatele probelor prelevate zilele trecute de la cadrele și pacienții din Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Numai la secția exterioară Ojasca au fost depistate pozitiv COVID-19 șase persoane, doi pacienți și patru angajați. Direcția de Sănătate Publică din Buzău a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca după ce, joi, trei paciente au fost confirmate cu noul coronavirus. Este vorba despre două femei care erau internate în Secția exterioară de la Ojasca și o a treia pacientă, din Secția de Psihiatrie Cronici a unității din Săpoca. Pacientele din...

Read more

Controale la secțiile spitalului Săpoca, după ce un pacient periculos a evadat de la Ojasca

Ministerul Sănătăţii a dispus Direcției de Sănătate Buzău să efectueze un control la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, de unde un tânăr violent a evadat, fiind găsit spânzurat. Un tânăr de 23 de ani, cu afecţiuni psihice, a fugit, luni, de la Secţia Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Sapoca, judeţul Buzău. Tânărul a escaladat gardul care îngrădeşte curtea interioară a unui pavilion și a părăsit spitalul. El a fost observat de personalul de supraveghere care a plecat în urmărirea acestuia şi care a alertat Poliţia şi Jandarmeria....

Read more
Page 1 of 2 1 2