Acasa » Oana Matache
Deputata Oana Matache, parlamentar (PSD) de Buzău, anunță lansarea unei dezbateri interne privind posibilitatea interzicerii accesului la rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani, după modelul adoptat de Australia și alte state. Potrivit comunicatului transmis luni, inițiativa a fost lansată în cadrul ședinței grupului parlamentar PSD, iar discuțiile vizează impactul utilizării excesive a rețelelor sociale asupra sănătății psiho-emoționale a copiilor. „Este absolut esențial să ne întrebăm ce punem în loc. Cum îi ajutăm pe copiii noștri să își reducă interesul, mirajul și, în anumite cazuri, ‘sevrajul’ pentru telefon și social...
Read moreNoua sesiune parlamentară a început cu dezbateri privind măsurile economice și sociale necesare în perioada următoare. În acest context, Partidul Social Democrat anunță că susține ferm adoptarea unor pachete de sprijin destinate protejării populației în fața creșterii costului vieții. Poziția formațiunii a fost prezentată într-un comunicat de presă transmis de deputata de Buzău Oana Matache. "A început o nouă sesiune parlamentară și, oficial, mi-am început și eu activitatea în Parlament, alături de colegii mei, echipa ce reprezintă județul Buzău: doamna senator Carmen Orban, domnul senator Laurențiu Țepeluș, domnii deputați Romeo Daniel...
Read moreÎncepând cu 28 Iunie și până la sfârșitul verii Școala din Parc redeschide o vară plină de activități culturale, educative și recreative pentru copii si adolescenți in Parcul Tineretului și Parcul Marghiloman, in fiecare zi , dimineața și după-amiaza. Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Buzău, propune copiilor si adolescenților o tabără urbană de neuitat cu ateliere precum : Ghizii României, jocuri muzicale, creație, storytelling, limbi străine, activități cu meșteri populari, ateliere de lectură, spectacole de teatru pentru copii și adolescenți și multe alte surprize....
Read moreO parte din copiii din ciclul școlar primar, au participat marți 22 iunie, la un prim eveniment din cadrul proiectului "Buzăul citește". Actrița Monica Davidescu, prezentatorul de radio Vadim Vîjeu și magicianul Radu Tudor au oferit un spectacol de poveste, Magia Cărților, pentru a-i motiva pe copii să intre în provocarea orașului de a citi și a se îndrăgosti iremediabil de cărți. "În vacanța de vară, copiii au misiunea să lectureze cele 4 cărți primite și să completeze jurnalul de lectură, ca apoi să treacă în următoarea etapă a programului, unde...
Read more