marți, 8 iulie, 2025

Primăria Buzău dă cablurile jos de pe stâlpii Electrica pentru a le ascunde în pământ

Proiectul va debuta în curând, odată cu modernizarea trotuarelor din Bariera Ploiești, și va continua cu toate străzile pe care circulă autobuze, adică acele artere care vor fi modernizate cu bani europeni. Strategia are dublu scop: estetic și pecuniar. Proprietarii de rețele vor plăti primăriei chiria care acum ajunge în conturile Electrica. Tronsonul de aproximativ un kilometru al Bulevardului Unirii, de la intrarea în Buzău dinspre Ploiești, intră din aceste zile într-un amplu proces de modernizare. Proiectul la care se va lucra intens în lunile martie și aprilie prevede refacerea trotuarelor,...

Citeste mai mult

VIDEO Buzăul, sub asediul viscolului extrem. O comună a rămas fără curent iar patru drumuri naţionale sunt închise

Vremea extremă face ravagii  în această dimineaţă la Buzău. De la ora 2.00, Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău se află sub Cod Portocaliu de viscol şi ninsoare. Din cauza vântului care suflă în rafale cu peste 100 de km. pe oră, patru drumuri naţionale au fost închise. Din cauza viscolului extrem de puternic, comandamentul pentru situaţii de urgenţă a hotărât să închidă  DN 2C Costesti-Pogoanele, DN 2 B Buzău-Brăila, DN 2 E85 pe sectorul Mărăcineni Rm Sărat şi DN 22 Rm Sărat- Brăila. De asemenea, drumul judeţean DJ 203 C este...

Citeste mai mult