Acasa » diicot
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţele Prahova şi Buzău. Într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc (cannabis) şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, anunţă Poliţia Română. Potrivit Poliţiei Române, au fost puse în executare 4 de mandate de aducere. ”Din cercetări a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2023, persoanele bănuite, cu vârste...
Read moreProcurorii DIICOT au efectuat marți cinci percheziții domiciliare în Ialomița și Buzău, într-un dosar care vizează cazul unei fete minore, răpită și violată, după ce a refuzat să se prostitueze. În decembrie 2022, DIICOT a anunțat efectuarea unor ample percheziţii în mai multe judeţe, la persoane bănuite că ar fi recrutat mai multe minore pe care le-ar fi obligat să se prostitueze. Cercetările vizau săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de minori, act sexual cu un minor şi viol. În prezent, procurorii caută trei persoane implicate...
Read moreUn număr de 30 de copii din mai multe județe ale țării au devenit victimele unei rețele de infractori cu ramificații în toată țara, care le cereau victimelor să le trimită clipuri și fotografii cu ei dezbrăcați, pe care le foloseau apoi la șantaj. Miercuri dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, au demarat trei percheziții domiciliare, în județele Timiș și Bacău, și în municipiul București, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj. Din cercetări a reieșit...
Read moreUn grup de infractori acuzați de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani, a fost destructurat de procurori DIICOT și polițiști din Buzău. După o lună de le efectuarea unei serii de percheziții în Buzău și București, anchetatorii au descins marți la mai multe locuințe din Marea Britanie. Pe 6 mai 2022, polițiștii și procurorii DIICOT Buzău au efectuat șapte percheziții domiciliare, în România, la imobilele utilizate de persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. Marți, pe...
Read moreInfracționalitatea informatică a luat o amploare în toată lumea, însă poliția nu pare a lua în calcul să suplimenteze resursa umană pentru combaterea ilegalităților prin intermediul internetului. În IPJ Buzău, cei care se ocupă de rezolvarea infracțiunilor din mediul virtual sunt polițiștii de la Investigații Criminale. Mai precis, este vorba de polițiștii care, în mod normal, se ocupă de furturile și tâlhăriile stradale, fără abilități deosebite în domeniul IT. Situația este aceeași la toate inspectoratele județene de poliție. ”Poliția județului Buzău a preluat această competență de cercetare de la DIICOT în...
Read morePeste 20 de percheziții domiciliare au avut loc în Buzău, Galați și București, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Operațiunea a fost organizată de polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT Buzău. Din cercetări a reieșit că, din vara anului 2020 până în prezent, 17 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 32 de ani, s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc și substanțe cu efect psihoactiv de la trei persoane din Galați și...
Read more