miercuri, 16 septembrie, 2026

Buzoienii aflați în carantină au primit rezultatele analizelor pentru Covid-19

A crescut numărul buzoienilor introduși în carantină, dar şi a celor izolați la domiciliu. Testele efectuate unui număr de 25 de persoane dintre cele care au fost puse în carantină au ieşit negative la corobavirus. Pentru celelalte aşteptarea continuă. La nivelul judeţului Buzău, 45 de persoane se află în carantină într-un singur centru aflat în municipiul Buzău. Până la această oră, potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului județului Buzău, 41 de persoane au fost testate şi pentru 25 dintre ele au sosit rezultatele testelor care erau negative. Pentru alte 12 persoane...

Read more

Deputatul Cristinel Romanescu, printre politicienii liberali obligați la autoizolare

Liderul PNL Buzău, Cristinel Romanescu, va trebui să stea în izolare la domiciliu, la Buzău, în următoarele două săptămâni. Acesta a participat la Biroul Permanent Național al PNL, unde a fost Chițac. „Eu am ajuns târziu la ședință. A întârziat avionul. N-a mai durat decât 10 minute și s-a terminat. Am stat și la distanță de Chițac, așa s-a nimerit. Dar, dacă sta e procedura, n-am ce face , voi sta acasă la Buzău în izolare”, a declarat Romanescu pentru buzoienii.ro. Senatorul PNL Vergil Chițac a fost confirmat cu coronavirus, fiind...

Read more

Hoteluri și pensiuni din Buzău, transformate în centre de carantină

În județul Buzău au fost identificate noi spații de carantină, anunță Instituția Prefectului. În prezent, sunt 230 de locuri de carantină, dintre care 41 sunt ocupate. „Noile spații sunt hoteluri, pensiuni sau clădiri cu alte destinații”, informnează Instituția Prefectului. Situația personelor suspecte de Covid-19 prezentată de Instituțai Prefectului, indică la nivelul județului Buzău existența a 41 de persoane care se află în carantină și 345 de persoane pentru care s-a dispus măsura izolării la domiciliu. La nivel național, cinci noi cazuri de infecție cu noul coronavirus au fost confirmate vineri dimineață....

Read more

Măsuri impuse de autoritățile municipiului Buzău pentru a ține coronavirusul departe de comunitate

A fost ședință de urgență, în această dimineață, la Primăria Buzău, în contextul numărului tot mai mare de români infectați cu coronavirusul COVID-19. În cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență, reprezentanții Primăriei Buzău, ai Inspectoratului Școlar Județean, dar și ai instituțiilor subordonate municipalității au luat mai multe decizii pentru a preveni răspândirea virusului. O primă masură este suspendarea manifestărilor sportive și culturale cu peste 1.000 de persoane, atât în exterior cât și în interior. În cazul competițiilor sportive, acestea urmează să se desfășoare fără spectatori cel puțin până în data...

Read more
Page 38 of 38 1 37 38