joi, 17 septembrie, 2026

Consiliul Județean Buzău va fi constituit pe 22 iunie. Petre Emanoil Neagu va fi în continuare președinte

Săptămâna viitoare, pe 22 iunie, este programată ședința de constituire a noului Consiliul Județean. În cadrul întâlnirii, cei 33 de consilieri aleși la scrutinul din 5 iunie 2016 vor depune jurămintele de credință și își vor alege președintele și vicepreședinții Consiliului Județean. În urma alegerilor locale, PSD deține în Consiliul Județean majoritate simplă. Petre Emanoil Neagu va fi și în mandatul următor președinte al deliberativului județean în timp ce pentru funcțiile de vicepreședinți sunt propuși actualul vicepreședinte, Adrian Petre și fostul șef al DJST, Romeo Lungu. În deliberativul județean social-democrații au...

Read more

Construcția unui nou pod peste râul Buzău, la Vadu Pașii, soluția pe care autoritățile o iau din ce în ce mai în serios

După ani întregi de promisiuni, podul de la Vadu Pașii ar putea fi lăsat în ruină. Autoritățile buzoiene iau în calcul construcția unui pod nou lângă cel vechi, proiect care ar costa mai puțin decât o reabilitare și care nu ar implica atâta birocrație. Până la găsirea unei soluții viabile, mii de locuitori din zona de câmpie continuă să ocolească zece kilometri pentru a ajunge în municipiul Buzău. Reabilitarea podului de la Vadu Pașii, de peste râul Buzău, este un proiect care bate pasul pe loc din 2005. Închis circulaţiei rutiere...

Read more

O multinațională recrutează vineri muncitori din Buzău. Bursa are loc la sediul AJOFM de pe strada Păcii

Buzoienii care nu au încă o calificare sau nu își găsesc de lucru în meseria pentru care s-au pregătit vor avea vineri ocazia să se angajeze. Compania multinațională Yazaki, cunoscut operator de cablaje auto, cu sediul în Urlați, județul Prahova, caută forță de muncă la Buzău, iar beneficiile sunt peste așteptări. Preselecția va avea loc vineri, începând cu ora 10.00, la sediul AJOFM Buzău din strada Păcii, nr. 29. Angajatorul nu solicită calificare, aceasta urmând a fi realizată la locul de muncă. De asemenea, viitorii angajați vor beneficia de transport gratuit...

Read more

O mare firmă de reciclare din Buzău beneficiază de o finanțare norvegiană de 1,1 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de colectare deșeuri

Guvernul norvegian, prin Granturile Norvegiene, a co-finanțat cu 1,1 milioane de euro un proiect de colectare a deșeurilor reciclabile implementat de compania GreenWEEE International S.A., a cărui valoare totală se ridică la 2,6 milioane de euro. Parte din grupul de reciclare Green Group, compania este una din cele mai moderne fabrici de reciclare deșeuri electrice și electronice (DEEE) din Europa și singura din România ce deține certificarea WEEELABEX pentru standarde de tratare pe trei fluxuri de reciclare. În cadrul proiectului au fost achiziționate 32 de camioane pentru colectarea deșeurilor reciclabile (pentru...

Read more

VIDEO Rezultate în ancheta care vizează exploziile de la Mihăilești. Iată ce a făcut șoferul după ce a observat incendiul

Procurorii buzoieni au făcut publice astăzi primele concluzii în ancheta deschisă după explozia TIR-ului cu butelii de la sfârșitul săptămânii trecute pe raza localității Mihăilești. Anchetatorii au audiat mai multe persoane între care șoferul tirului, administratorul societății dar și martori. Procurorii au stabilit cum s-au petrecut evenimentele însă nu pot preciza la acest moment cui îi aparține vinovăția. Este posibil ca în funcție de probele din dosar să fie nevoie și de expertize tehnice ori judiciare. Potrivit anchetatorilor, șoferul a încercat singur să stingă focul de la cauciuc și văzând ca...

Read more

VIDEO Ovidiu Anghel rămâne președintele liberalilor buzoieni. Și-a înaintat demisia de onoare, însă nu i-a fost acceptată

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Buzău, Ovidiu Anghel, şi-a înaintat luni după-amiază demisia de onoare în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean Buzău al PNL, dar i-a fost respinsă. Astăzi, Anghel a susținut o conferință de presă prin intermediul căreia a anunțat că va conduce filiala locală până la alegerile parlamentare. ”Aşa cum am promis înainte de alegeri, mi-a înaintat demisia de onoare pentru că nu am câştigat primăria Buzău, dar membrii Comitetului Judeţean au respins-o şi am primit în unanimitate un vot de încredere”, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de...

Read more

Ce alimente conține pachetul de ajutoare de la UE, care va fi distribuit de miercuri

Buzoienii cu venituri mici vor primi, începând de miercuri, alimentele europene. Până acum, aceste ajutoare se ofereau înaintea sărbătorilor de iarnă, însă anul acesta se vor distribui mult mai târziu din cauza licitaţiilor întârziate pentru numirea firmelor distribuitoare. Un pachet, în greutate de aproximativ 12 kilograme, va conține zece tipuri de alimente. Veste bună pentru buzoienii cu venituri reduse. De miercuri, va începe distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană. Până acum, aceste ajutoare se ofereau înaintea sărbătorilor de iarnă, însă anul acesta se vor distribui mult mai târziu din cauza licitaţiilor întârziate...

Read more

Fotbal în nocturnă. Stadionul din Crâng găzduiește finala Cupei României, faza județeană

Astăzi este o zi specială pentru fotbalul buzoian. Va avea loc Finala Cupei României, faza judeţeană, ediţia 2016-2017, dintre Petrolul Berca şi Voinţa Lanuri. Patida se va disputa de la ora 20.00, în nocturnă, pe Stadionul „Gloria”. Intrarea este liberă, așa că la stadionul din Crâng sunt așteptați cât mai mulți iubitori de fotbal. Cele mai bune echipe din liga județeană buzoiană se vor afla, față în față, în această seară, pe stadionul Gloria. De la ora 20:00, se va disputa finala Cupei României, faza județeană. Petrolul Berca, echipa care a...

Read more

VIDEO Rezervor gigant de GPL, transportat de un colos pe roţi prin Buzău

Trafic îngreunat pe drumurile din județul Buzău. Un transport agabaritic compus din două trailere de 30 de metri lungime și 7 înălțime a plecat luni seară din Buzău şi urmează să ajungă în portul Olteniţa miercuri după-amiază. Convoiul transportă un rezervor gigant de GPL, care trebuie să ajungă în Statele Unite ale Americii. Calcule, măsurători fixe și multă atenție. De asta a fost nevoie pentru ca un rezervor gigant de gaz să iasă în siguranță de pe porțile fostei uzine de utilaj tehnologic din Buzău. Rezervorul este primul din cele 6 comandate...

Read more

VIDEO Imaginile dezastrului din comuna Chiliile. De două săptămâni oamenii sunt copleşiţi de furia naturii

O rupere de nori care a ţinut mai bine de o oră a izolat satele comunei buzoiene Chiliile de restul lumii. Puhoaiele dezlănţuite au rupt drumuri, au măturat grajduri ,magazii şi garduri, au luat utilaje. Bătrânii spun că  nu au mai văzut în viaţa lor aşa prăpăd. Oamenii s-au mobilizat şi au lucrat toată noaptea ca să refacă drumul de acces până la primarie. Pagubele depăşesc 2, 5 milioane de lei. În două săptămâni ploile au semănat disperarea printre locuitorii comunei buzoiene Chiliile. Aseară timp de o oră au cazut peste...

Read more
Page 1044 of 1073 1 1.043 1.044 1.045 1.073