marți, 20 mai, 2025

VIDEO Medici și polițiști din Malta, într-un grup de braconieri prinși în apropiere de Râmnicu Sărat

Cinci cetățeni străini, între care medici și polițiști, s-au ales cu dosar penal după ce au vânat păsări ilegal, în apropierea orașului Râmnicu Sărat. În mașina acestora, poliţiştii buzoieni au depistat 15 păsări din specia „gârliţă mare”. Potrivit IPJ Buzău, în ziua de 23 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat mai multe acțiuni pe raza fondurilor cinegetice din zona Râmnicu Sărat, pentru verificarea modului de organizare şi desfăşurare a unor acţiuni de vânătoare. Pe unul dintre fondurile de vânătoare verificate, au fost depistaţi cinci bărbaţi,...

Citeste mai mult

Urși vânați de braconieri, în păduri din județele Buzău și Vrancea

Trei bărbați din Constanța și un buzoian au intrat în atenția polițiștilor într-un dosar de braconaj. În urmă cu o săptămână, aceștia ar fi vânat doi urși, unul de pe un fond de vânătoare din Vrancea, iar celălalt, de pe un fond de vânătoare din Buzău. Au fost prinși după ce mașina cu care a fost transportat unul dintre urșii vânați a fost oprită în trafic, iar polițiștilor le-a dat de gândit faptul că portbagajul autovehiculului era plin de noroi și mirosea ciudat. Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din...

Citeste mai mult

VIDEO Fugăriți de un pădurar, doi braconieri au abandonat armele și vânatul la locul faptei

Doi bărbați din comuna buzoiană Breaza care au fost prinși în flagrant, la braconaj, de paznicul unui fond de vânătoare, au fost reținuți de poliție. Ulterior, unul dintre ei a fost plasat sub control judiciar. Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și de la Secția de poliție rurală Merei au identificat în extravilanul localității Greceanca un autoturism, iar în proximitatea acestuia cadavrele unui căprior și al unui iepure, ce prezentau răni care păreau a fi produse prin împușcare. Din investigații a reieșit că bănuiți de braconaj sunt doi bărbați, în...

Citeste mai mult

VIDEO Braconieri luați pe sus de mascați. Aveau acasă arme letale, arbalete și cantități mari de muniție

Mai multe persoane bănuite de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi contrabandă calificată, s-au trezit cu poliția la ușă. Un număr de 12 percheziții domiciliare au fost efectuate zilele trecute de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Buzău, care au acționat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Acțiunile declanșate de poliţiştii buzoieni au vizat opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, bănuiți că deţin arme şi muniţii fără drept, ce ar fi fost introduse ilegal în ţară şi pe care le...

Citeste mai mult

VIDEO Descinderi al polițiștilor la persoane acuzate de braconaj piscicol

Șase persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj piscicol au fost aduse la audieri, în urma a patru descinderi efectuate în județele Buzău și Brăila. Au fost confiscate peste 75 kg. de pește, zece plase de pescuit monofilament, trei ave de pescuit, o barcă pneumatică și un costum de pescuit. Peste 25 de poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat și lucrători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au efectuat patru percheziții domiciliare, una în județul Buzău și trei în județul Brăila, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj piscicol....

Citeste mai mult

Polițiștii buzoieni au găsit arme, trofee și carne de vânat la o grupare de braconieri

Cinci persoane bănuite de mai mult timp că vânează ilegal s-au trezit cu poliția la ușă. Oamenii legii au efectuat șapte percheziţii domiciliare şi au ridicat peste 160 de kilograme carne de vânat, 12 trofee şi 8 arme de vânătoare. Două persoane au fost reţinute. Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul colegilor de investigaţii criminale şi cei din cadrul Secţiei 11 poliţie rurală Pârscov, Poliţiei Oraş Pătârlagele şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 7 percheziţii în localitatea Pârscov, la...

Citeste mai mult
Page 1 of 2 1 2