marți, 27 octombrie, 2026

Comando al MApN pentru uciderea porcilor cu pestă porcină africană

Creșterea numărului de cazuri de pestă porcină africană a determinat autoritățile buzoiene să apeleze la ajutorul Armatei. În cadrul ședinței Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, directorul adjunct al Direcției Sanitar – Veterinare Buzău, Ciprian Botezatu, a declarat că dacă se va decide sacrificarea în masă a suinelor din zonele de protecție a focarelor, atunci va fi nevoie de sprijinul Armatei. ”Prima propunere face referire la identificarea de către structurile județene responsabile din cadrul Ministerului Apărării Naționale a 20 de persoane care vor fi desemnate să sprijine eventuale acțiuni de ucidere preventivă...

Read more

VIDEO Antrenamentul pentru parada militară, coordonat de comandantul Diviziei 2 Infanterie ”Getica”

Cu două zile înainte de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, pe Calea Eroilor a avut loc repetiţia pentru parada militară. Peste 660 de militari din Garnizoana Buzău şi cadre din Ministerul de Interne vor defila pe 1 Decembrie, însoţiţi de tehnica de luptă din dotare. Câteva mii de persoane sunt așteptate să ia parte la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Joi dimineață, pe Calea Eroilor au avut loc repetiţiile pentru parada militară pe care buzoienii o vor putea urmări pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României şi a...

Read more

Teren transferat de la Armată, pentru amenajarea noului cimitir municipal din Buzău

Guvernul a aprobat zilele trecute trecerea unui teren viran din domeniul public privat al statului în cel al municipiului Buzău. Parcela de aproape 6 hectare, aflată în vecinătatea cartierului Micro XIV, va servi la amenajarea celui mai mare cimitir municipal. Guvernul a aprobat transferul terenului aflat în vecinătatea Cartierului Micro XIV, pe care urmează să se înfiinţeze noul cimitir municipal ”din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Buzău, precum şi declararea acestuia din bun de interes public naţional, în bun de interes...

Read more

Va fi mobilizată Armata pentru mutarea a sute de tone de carte din Biblioteca Județeană în Galleria Mall

Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” va intra într-un amplu proces de reabilitare, iar din luna septembrie vor fi mutate colecțiile de carte și publicații, mobilierul și calculatoarele, din actuala clădire la Galleria Mall, unde va funcționa pe o perioadă de câțiva ani. Transferul fondului de carte în noul local, care trebuie făcut treptat și cu mare atenție pentru a nu se produce și alte pagube actualei clădiri, s-ar putea realiza cu ajutorul militarilor. Pentru mutarea celor aproape 700 de tone de carte,â dintr-un loc în altul, Consiliul Județean s-a hotărât să apeleze...

Read more

VIDEO Pregătiri pentru parada militară organizată în Garnizoana Buzău, cu ocazia Zilei Eroilor

Repetițiile cu public ale paradei militare au dat startul celui mai mare eveniment de cinstire a eroilor organizat până acum în județul Buzău. Activităţile dedicate Zilei Eroilor şi aniversării Centenarului României sunt organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Primăria Municipiului Buzău. Momentul culminant va fi joi, când pe scena amplasată în fața Cimitirului Eroilor vor urca înalte oficialități ale statului român precum și ambasadori străini. Seria evenimentelor debutează pe 16 mai, începând cu ora 20.45, când în Piaţa Dacia, va avea loc un scurt concert de muzică militară. La ora 21.00...

Read more

Troiță ridicată în memoria eroilor buzoieni care au murit în Afganistan

Militarii garnizoanei Buzău cinstesc memoria camarazilor căzuţi în teatrul de operaţii din Afganistan prin ridicarea unei troițe în curtea bisericii militare „Pogorârea Duhului Sfânt”. Luni dimineață a avut loc sfințirea monumentului printr-o ceremonie militară şi religioasă organizată de Divizia 2 Infanterie „Getica". La ceremonial au participat alături de familiile eroilor buzoieni șeful Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieții personalului, general de brigadă Ionel Loțan, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica ", general de brigadă Gheorghiţă Vlad, oficialităţi locale, cadre militare în rezervă şi în retragere, precum și militari în activitate...

Read more

Pensionar din armată, găsit fără suflare în garajul de la parterul blocului în care locuia

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost găsit fără viață, joi seară, în mașina sa, parcată într-un garaj din cartierul Micro 3. Descoperirea a fost făcută de rudele sale. Rudele l-au sunat pe telefonul mobil și s-au alertat după ce acesta nici nu venea acasă și nici nu răspundea la telefon. Când au coborât, au găsit uşile garajului deschise și bărbatul decedat în mașină. Rudele au solicitat ambulanța însă echipajul ajuns la locul solicitării nu a mai putut face nimic, decât să constate decesul. Victima se numește Titi...

Read more

VIDEO Defilare de Ziua Naţională. Mulţi spectatori au fost dezamăgiţi de parada din care au lipsit transportoarele şi tancurile

Timp de o oră, peste trei mii de buzoieni au asistat, pe platoul din faţa Prefecturii, la ceremoniile militare şi religioase organizate de administraţia publică şi armată. Faţă de anul trecut, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, angajaţii MApN şi ai M.A.I. au mărşăluit fără a-şi mai etala tehnica militară, spre dezamăgirea multor spectatori. Festivităţile au început la ora 10.00, cu un ceremonial religios oficiat de trei preoţi ai Arhiepiscopiei, urmat de scurte discursuri ale şefilor administraţiei locale, judeţene şi ale reprezentanţilor Armatei, de la tribuna oficială. Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu a transmis...

Read more

VIDEO Militarii au trecut prin mall. Armele și noile uniforme ale trupelor speciale, vedetele expoziției

Pentru armata buzoiană, manifestările de Ziua Națională au început cu o zi mai devreme. Militarii Diviziei 2 Infanterie „Getica” au expus în centrul comercial instalaţii de executare a tragerilor cu laser, tehnică militară şi echipamente din dotarea unităţilor de comunicaţii şi informatică, geniu, paraşutişti, informaţii militare, forţe speciale. Timp de patru ore, activitățile s-au derulat în acordurile fanfarei Armatei a doua, dirijată de căpitanul Dănuţ Vulpe. Buzoienii au ascultat un concert cu repertoriu diversificat, de la marşuri, polci, valsuri, jazz, muzică internaţională pânp la folclor autentic. Cei mici au putut vedea...

Read more

Divizia 2 Infanterie Getica are în conducere un al doilea general

Generalul de brigadă Gheorghe Soare a fost promovat în funcția de locţiitor al comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Până joi, generalul Soare a condus Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, brigadă care are în subordine și unitatea de la Mărăcineni. Despre generalul Soare se spune că este cel mai bun genist din armata română. În acest an a condus cel mai mare exercițiu al genistilor, „Resolute Castle” desfasurat alături de militari americani și britanici la poligonul de la Cincu. Joi, la Brăila, a avut loc ceremonia prin care generalul Soare a...

Read more
Page 4 of 7 1 … 3 4 5 … 7