miercuri, 16 septembrie, 2026

Impresiile din Afganistan ale unui fost polițist din Buzău. „Eram mereu în pericol, însă am avut şansa să nu fiu rănit“

Buzoianul Gabriel Pârlog este avocat de mai bine de un deceniu. A fost mai întâi polițist, ofițer de poliție judiciară. Spre finalul carierei în structurile MAI, a fost recrutat de autorități pentru o misiune de pregătire a polițiștilor afgani, într-un centru din nordul țării asiatice. Gabriel Pârlog mărturisește că cele 13 luni petrecute în Afganistan au fost perioada cea mai intensă din viața sa. ”Am avut ocazia să plec în Aganistan în perioada 2006 - 2007. Am stat acolo efectiv 13 luni, în programul internațional de poliție, IPP, adică International Police...

Read more

VIDEO Trupul militarului ucis în Afganistan a fost adus la Buzău. Va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor

Sicriul cu trupul sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ștefan Polschi a ajuns la Buzău, în jurul orei 18, și a fost depus la capela bisericii „Sf. Ștefan”, de pe strada Frăsinet. Înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Eroilor din Buzău. Ciprian Polschi şi Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, au fost uciși în Afganistan săptămâna trecută. Ambii au fost repatriaţi în cursul zilei de marți. O ceremonie militară a avut loc la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. La eveniment au luat parte, pe lângă rudele celor doi eroi,...

Read more

Al cincilea buzoian ucis în Afganistan. Ciprian Polschi și-a riscat viața pentru a plăti terapiile copiilor

Buzoianul Ciprian Ştefan Polschi, ucis joi în Afganistan, a fost avansat sublocotenent şi decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României", în grad de cavaler cu însemne pentru război. Povestea lui este una despre sacrificiu pentru binele familiei, pe care a pus-o mai presus de orice. Ciprian se afla la a treia misiune în Afganistan, împins de nevoia de a strânge bani pentru terapiile celor doi copii ai săi, născuți cu mici probleme de sănătate. Ciprian Polschi avea 38 de ani și era pentru a doua oară în acest an în Afganistan. Ultima...

Read more

Sublocotenentul Stoica Mădălin, căzut la datorie în Afganistan, a fost desemnat Cetățean de Onoare al județului Buzău

Consiliul Județean i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al județului Buzău sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica, ucis luna trecută în Afganistan. Titlul onorific a fost înmânat, astăzi, familiei îndurate în cadrul ședintei Consiliului Judetean Buzău. Eroul sublocotenent, post mortem, Mădălin Stoica, ucis luna trecută în Afganistan în timpul unei misiuni de patrulare, a fost declarat astăzi cetățean de onoare al județului Buzău. Distincția a fost oferită prin votul consilierilor judeteni. Fiica militarului ucis a primit, din partea președintelui Consiliului Judetean Buzău, o bicicletă, iar soția lui Mădălin Stoica, un ajutor financiar...

Read more

VIDEO Militarul buzoian Mădălin Stoica, căzut la datorie în Afganistan, a fost condus pe ultimul drum

Buzoianul de 41 de ani care şi-a pierdut viaţa în urma unui atentat cu o maşină capcană în timpul căruia alţi doi caramazi de armă au fost răniţi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din municipiu. Familia, rude, prieteni, militari, dar şi buzoieni care nu l-au cunoscut însă au aflat drama militarului buzoian l-au condus pe ultimul drum. Cortegiul funerar a pornit în jurul orei 10.00 de la capela Bisericii Sfântul Ştefan din Micro 3 şi s-a îndreptat spre cartierul Micro 5, unde a locuit militarul. De aici, cortegiul s-a deplasat...

Read more

Ceremonial în Afganistan și România, pentru repatrierea buzoianului Mădălin Stoica

Trupul neînsuflețit al eroului Mădălin Stoica va fi adus acasă în cursul acestei zile. Duminică noapte, pe aeroportul din Kandahar, militarii Batalionului 280 Focșani și-au luat bun rămas de la camaradul lor iar luni, 18 septembrie, la ora 11.00, este programată ceremonia de repatriere a sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica, în incinta Bazei 90 Transport Aerian din Otopeni. Trupul neînsuflețit al lui Mădălin Stoica va preluat de familie și adus la Buzău. Caporalul Mădălin Stoica, sanitar la unitatea din Bariera Ploieşti (Batalionul 47 Comunicaţii şi Informaţii Gen. Nicolae Petrescu), făcea parte din...

Read more
Page 1 of 3 1 2 3