miercuri, 16 septembrie, 2026

FOTO Sute de localnici din Brăești au fost la înmormântarea dascălilor care au murit în accidentul de la Sătuc

Au curs râuri de lacrimi la Brăești. Toată suflarea comunei a fost la înmormântarea celor doi învățători, soț și soție, care au pierit la începutul săptămânii în cumplitul accident de la Sătuc. Gheorghe şi Ioana Ilie au fost înhumați în cimitirul satului în care au trăit şi au îndrumat multe generaţii de copii. Sute de persoane din toate cele opt sate ale comunei Brăeşti şi din localităţile învecinate, prieteni, elevi, foşti elevi, vecini, consăteni, profesori, părinţi, i-au condus pe ultimul drum terestru pe cei doi învăţători, soţ şi soţie, Gheorghe şi...

Read more

A murit o celebră actriță născută în județul Buzău

Celebra actriţă Aimée Iacobescu, apreciată mai ales pentru rolul Domniţei Ralu din seria „Haiducii“, a murit la vârsta de 71 de ani. Artista ar fi suferit de cancer. Născută la Unguriu, județul Buzău, Aimée Iacobescu a jucat pe scena Teatrului Naţional vreme de 40 de ani, din 1968 până în 2008. A absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), azi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, asistenți Octavian...

Read more

Ionuț-Cristian Vuță, noul preot paroh al Catedralei „Sfântul Mucenic Sava” din Buzău

Catedrala copiilor „Sfântul Mucenic Sava” din Buzău are de sâmbătă un nou preot paroh. Este vorba despre Ionuț-Cristian Vuță, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar. Prezentarea acestuia de către Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a avut loc după slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de ierarhul locului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri și inspectori eparhiali, actuali și foști profesori ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, slujitorii lăcașului de cult, precum și alți slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului”. Răspunsurile liturgice au fost oferite...

Read more

Fostul arbitru internațional Cristian Teodorescu a murit a murit în urma unui infarct

Doliu în lumea fotbalului. Fostul arbitru de fotbal Cristian Teodorescu a decedat, marți dimineață, la vârsta de 76 de ani. Acesta a încetat din viață la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în urma unui infarct care l-a ținut internat pe Terapie Intensivă în ultimele trei zile. Cristian Teodorescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți arbitri de fotbal, singurul cavaler al fluierului din Buzău care a decis soarta unei finale de Cupa Campionilor Europeni. Cristian Teodorescu a fost mult timp colaborator al clubului din Crâng, fiind pentru o bună perioadă de...

Read more

Gabriel Balaban, fost prefect al Buzăului, a murit la un spital din București

Gabriel Balaban, fost prefect al județului Buzău în perioada 2007-2009, s-a stins din viață în urma unui atac cerebral vascular suferit în noaptea de Revelion. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost depus sâmbătă la capela bisericii „Sf. Ştefan” din Micro 3, iar înhumarea va avea loc duminică, la cimitirul „Sf. Vineri”, din apropierea fabricii de bere. În vârstă de 61 de ani, Gabriel Balaban a murit vineri la Spitalul Universitar din Bucureşti unde fusese transferat în stare critică de la Spitalul Judeţean Buzău. Fostul prefect a suferit un atac cerebral vascular...

Read more

Buzoienii sunt așteptați sâmbătă pe malul râului Buzău pentru procesiunea de Bobotează

De Bobotează, Catedrala „Sfântul Sava” organizează o procesiune religioasă al cărei punct culminant este sfinţirea apelor Buzăului şi aruncarea crucii în râu. De 15 ani se organizează astfel de procesiuni pe malul râului Buzău. În fiecare an, de Bobotează, circa o mie de buzoieni participă la procesiunea organizată pe malul râului Buzău, singura apă curgătoare sfântă din ţară. Plecarea din faţa bisericii Sf. Sava este stabilită pentru ora 11.45. Buzoienii care vin direct la apa Buzăului sunt aşteptaţi la ora 12.30, pentru a participa la ceremonialul religios de sfinţire a apei....

Read more

Regele Mihai a murit. Trupul Majestății Sale va fi depus la Castelul Peleș, după care va fi dus la Palatul Regal din Calea Victoriei

Ultimul monarh din ţările Europei de Est s-a stins din viaţă marţi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică. „Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13.00 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Altaţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19.00, Custodele Coroanei Române va face o declaraţie către ţară“ - anunţă Casa Regală...

Read more

Internetul, unealtă în numele binelui. Apel pe Facebook, de pe contul unei parohii din Buzău, pentru salvarea vieții unei enoriașe

O parohie din Buzău a lansat un mesaj umanitar pe contul propriu de Facebook pentru a ajuta o enoriașă, mamă a doi copilași, să strângă bani pentru o operație. Tânăra are cancer și pentru o nouă operație mai are nevoie de încă cel puțin 5.000 de lei. La vârsta de 28 de ani, Ioana Rusu trece prin cea mai neagră etapă a vieții. Mamă a doi copii, dintre care unul cu afecțiuni psihice severe, femeia a fost diagnosticată cu cancer iar viața ei depinde de o operație care, deși nu este...

Read more

VIDEO Icoană făcătoare de minuni, într-o biserică din Buzău, unde se roagă femei care nu pot avea copii

Judeţul Buzău are pe teritoriul cel puţin cinci icoane făcătoare de minuni, conform portalului crestinortodox.ro. Două dintre ele se află în lăcaşuri din municipiul Buzău. La biserica Banu, una dintre cele mai frumoase şi vechi biserici buzoiene, se află o icoană a Maicii Domnului considerată făcătoare de minuni, veche de peste patru secole. Biserica Banu, de lângă Colegiul Hasdeu, este unul dintre importantele monumente istorice al Buzăului, pentru arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, care îţi sugerează senzaţia de înălţime. Se distinge prin forma sa exterioară deosebită, rar întâlnită la...

Read more

A murit jurnalista Silvia Iosif. Aștepta un transplant de ficat însă timpul nu i-a mai dat răgaz

Presa buzoiană este în doliu după ce, joi, jurnalista Silvia Iosif a decedat la numai 42 de ani. Era pe lista de așteptare pentru un transplant de ficat, însă a sfârșit pe un pat de spital, la București. Originară din Râmnicu Sărat, Silvia și-a început cariera jurnalistică în redacția Pro TV, iar ulterior al lucrat la cotidianul „Expresul”, pe care l-a și condus o bună bucată de timp. În ultimii ani, a părăsit meseria pentru care se pregătise inclusiv la Facultatea de Jurnalism, pentru un serviciu într-o instituție publică, urmat de...

Read more
Page 5 of 17 1 4 5 6 17