joi, 17 septembrie, 2026

VIDEO Secția Pediatrie a spitalului Nehoiu va fi închisă. Vestea bulversează cadrele medicale și miile de pacienți

Gabriela Angelescu are 67 de ani. Este medic pediatru pensionar, dar are derogare să mai profeseze la Spitalul din Nehoiu unde nu există nici un alt medic de specialitate în secţia pentru copii. Acum, a anunţat că înainte de sărbători îşi ia concediu, apoi se retrage. Vestea a bulversat întregul personal al spitalului și mai ales pe angajatele secției pediatrie. Legea spune că secția unui spital nu poate funcționa fără un medic specialist. Altfel spus, pediatria va fi închisă temporar, dacă medicul nu va reveni la serviciu. Soarta a cinci asistente,...

Read more

Pediatria unui spital din Buzău va fi închisă după ce singurul medic şi-a luat concediu

Secţia de Pediatrie a Spitalului din orașul Nehoiu, judeţul Buzău, se închide până la sfârşitul anului, deoarece singurul medic specialist intră în concediu de odihnă. Conducerea spitalului spune că activitatea secţiei va fi suspendată până pe 31 decembrie, timp în care pacienţii vor fi redirecţionaţi la 70 de kilometri distanţă, la Spitalul Judeețan de Urgență Buzău. În tot acest timp, cazurile mai grave vor fi tratate de medicul de gardă de la secţia Interne. Medicul pediatru este pensionat de anul trecut şi, deşi unitatea medicală din Nehoiu a organizat de mai...

Read more

Primăria Buzău se împrumută ca să asigure subvenția la caldură în această iarnă

Buzoienii cu venituri mici, racordați la sistemul centralizat de încălzire, pot răsufla ușurați în această iarnă. Primăria va contracta un credit în valoare de 14 milioane de lei pentru subventionarea în continuare a gigacaloriei. Cu toate acestea prețul pentru o gigacalorie consumată va fi mai mare cu 70 de lei față de anul trecut. * De anul viitor, însă, subvenția la căldură ar putea fi acordată doar familiilor nevoiașe, în baza unor anchete sociale riguroase. Consiliul Local a aprobat miercuri un proiect de hotărâre care vizează contractarea de către municipalitate a...

Read more

Un buzoian, medic militar la Spitalul Militar, prins în flagrant când primea mită. Care era preţul cerut pentru o operaţie

Medicul buzoian Viorel Radu Vrăcioiu, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, a fost pus sub control judiciar de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prins în flagrant luând mită 500 de lei. Medicul ar fi considerat suma iniţială de 200 de lei oferită de martorul denunţător mult prea mică pentru o intervenţie. Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile,...

Read more

VIDEO Fetiță de 8 ani, somată de o importantă instituție din județ să achite 500 de lei. Iată explicația

O fetiță de 8 ani din Buzău a primit de la poștaș o notificare prin care i se cere să comunice unui executor judecătoresc numărul dosarului penal deschis după accidentul rutier în care a fost rănită cu peste cinci ani în urmă. Fata a aflat că ar putea fi obligată să achite cheltuielile de spitalizare, de aproximativ 500 de lei. Părinții condamnă demersul spitalului, atât timp cât, spun ei, Constituția garantează dreptul copiilor la asistenţă medicală gratuită. Ilinca Bucur avea trei ani când a fost lovită uşor într-un accident rutier provocat...

Read more

Medicii de familie au o nouă federație

Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie - UPIMF, înregistrată în luna octombrie 2018 prin Decizia nr.137/2018, este noua organizație de tip federativ care reunește patronate ale medicilor de familie din paisprezece județe și este reprezentantă prin președintele ales Dr. Elena Angela Mazdrag. UPIMF dorește promovarea medicinii de familie și recunoașterea importanței acestei specialități. UPIMF va acționa pentru susținerea și apărarea intereselor comune ale membrilor săi în relație cu autoritățile publice, cu confederații patronale și sindicale, la nivel național și internațional. Pentru informații suplimentare: Dr. Magdalena Ibănescu, purtător de cuvânt al...

Read more

Cei mai mulți pensionari au solicitat bilete de tratament în stațiuni de pe litoral

Mulţi solicită, puţini primesc. Este vorba despre pensionarii buzoieni care doresc bilete de tratament în stațiuni balneoclimaterice, prin Casa de Pensii. În acest an, au fost înregistrate peste 7.000 de solicitări, însă doar 4.500 dintre pensionari au primit bilete de tratament. Ca în fiecare an, cele mai multe cereri au fost pentru lunile de vară iar stațiunile preferate au fost cele de pe litoral. Peste 7.000 de solicitări pentru bilete de tratament au fost depuse la Casa de Pensii Buzău în acest an, aproximativ la fel ca anul trecut. Până acum,...

Read more

Au fost introduși porci santinelă în focarul de pestă porcină africană de la Puiești

Pentru a verifica dacă virusul pestei porcine africane se menține în exploatația familială de la Puiești, în cursul zilei de vineri, DSVSA Buzău a procedat la introducerea a doi porci-santinelă în exploatație, acolo unde pe 6 septembrie a fost confirmat un focar de PPA. Aceeași măsură a fost luată anterior în cazul exploatațiilor de la Pănătău și Lunca – Pătârlagele. Dacă în interval de 45 de zile de la luarea măsurilor animalele nu vor prezenta simptome de contaminare cu pestă porcină africană, focarele pot fi declarate închise, informează Instituția Prefectului. Luna...

Read more

Spitalul Judeţean Buzău a fost dotat cu buton de panică, după avalanșa de scandaluri care au avut loc pe holurile secţiilor în ultima vreme

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău a luat măsuri după numeroasele scandaluri produse în incinta unității. Împreună cu firma de pază, conducerea spitalului a decis să doteze secția de primiri urgențe cu un buton de panică. Dispozitivul poate fi acționat atât de asistente, cât şi de agenţii de pază, atunci când se vor confrunta cu situații riscante. • Un astfel de caz a fost înregistrat săptămâna trecută, când o femeie care a fost lovită de un bărbat a pulverizat pe holurile UPU un spray lacrimogen, fiind nevoie de evacuarea pacienţilor şi...

Read more

Bonus de 2.900 de lei, pentru fiecare medic care se angajează în Spitalul Județean de Urgență

O nouă tentativă de rezolvare a crizei de medici la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Unitatea medicală a scos, recent, la concurs nu mai puțin de 15 posturi de medic. Pentru absolvenții de medicină care vor opta să aleagă unul dintre posturile scoase la concurs, autoritățile le vor oferi un bonus de 2.900 de lei, timp de șase luni, iar pentru cei din alte județe, le vor asigura și locuință de serviciu. Spitalul Județean de Urgență Buzău funcționează, de ani buni, la cota de avarie în privinta numărului de medici. De-a...

Read more
Page 39 of 71 1 38 39 40 71