miercuri, 16 septembrie, 2026

Cât mai așteaptă fermierii buzoieni subvențiile de la APIA

Fermierii buzoieni care nu și-au primit încă subvențiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură mai au câteva zile de așteptat. Este vorba de agricultori incluși în eșantionul de control prin teledetecție, care abia după finalizarea tuturor documentelor intră în plată. Numai în 2018, peste 19.600 de fermieri din județul Buzău au depus cereri pentru subvenții. Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Buzau a început plata subvenţiilor pentru fermieri din 16 octombrie 2018, însă unii agricultori n-au primit nici acum vreun leu. Este vorba de eşantionul de control...

Read more

Vom avea miei foarte mari, de Paște. Oile au fătat deja iar puii au până la 10 kilograme

Crescătorii de ovine din Buzău spun că, până la sfârșitul lunii aprilie, mieii vor depăși 20 de kilograme. Fermierii se tem că, la astfel de greutăți, animalele nu vor avea căutare printre clienți. În preajma sărbătorilor, ciobanii speră să vândă mieii cu cel puțin 12 lei kilogramul în viu sau 28 de lei kilogramul de carcasă. Ioana Toma, unul dintre puținii crescători de ovine din zona Cilibia, are deja peste 150 de miei în grajduri. Mioarele au început să fete încă din decembrie, iar primii pui au luat deja în greutate....

Read more

Autoritățile au plasat porci santinelă într-o gospodărie afectată de pesta porcină africană

DSVSA a plasat porci-santinelă în gospodăria din satul Mărgăriți, comuna Beceni, acolo unde se află ultimul focar activ de pestă porcină africană înregistrat la porcii domestici de pe raza județului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii, Gabriel Cozma, cei doi porci „santinelă” vor fi monitorizați timp de o lună și jumătate. Dacă la finalul acestei perioade porcii nu s-au îmbolnăvit și ei de PPA, atunci înseamnă că virusul nu mai este prezent în zonă și că focarul poate fi declarat închis. Astfel, în cea de-a doua parte a lunii februariel, Buzăul...

Read more

Mii de fermieri buzoieni mai au de așteptat plata în avans a subvenţiilor agricole

Aproape 14.000 de fermieri din județul Buzău au beneficiat de plata în avans a subvenţiilor agricole, valoarea sumelor decontate depășind 25 de milione de euro. În acest an, au depus cereri pentru subvenții 19.600 de fermieri din județul Buzău. Unii fermieri vor mai avea de așteptat până primesc subvențiile deoarece au fost incluși în eșantionul de control prin teledetecție. Fermierii care au depus cereri unice de plată primesc în acestă perioadă subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă. La Buzău, plata subvenţiilor pentru fermieri a început pe 16 octombrie, iar...

Read more

De tot râsul! Un kilogram de oaie „în viu“ a ajuns să coste mai puţin decât un kilogram de fasole

Mulţi crescători de oi din zona Buzăului se gândesc să renunţe la turme, pentru că le este din ce în ce mai greu să crească animalele. Au puţin lapte din cauza secetei, iar valorificarea pentru carne nu este o opţiune, deoarece o oaie a ajuns să coste mai puţin de 100 de lei. În schimb, îngrijirea lor necesită cheltuieli cu furajele, tratamentele şi plata ciobanilor. Buzoianca Ioana Toma, proprietară a peste 400 de oi, este unul dintre crescătorii din Bărăganul buzoian care au ajuns să declare că această îndeletnicire, ocupaţie primordială...

Read more

Fermierii buzoieni au solicitat livrarea apei pentru irigații inclusiv în octombrie

Seceta prelungită afectează serios agricultura. Pentru că nu a plouat, fermierii buzoieni au solicitat Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare să continue livrare apei pentru irigații în luna octombrie și este posibil ca măsura să se mențină și la începutul lui noiembrie. Chiar dacă a fost o lună de toamnă când în alți ani apa de pe canalele de irigații era scoasă, în 2018, fermierii au solicitat prelungirea contractelor pentru a-și putea uda culturile și a le asigura o dezvoltare corespunzătoare. „Din cauza acestei toamne secetoase fermierii au avut nevoie de apă...

Read more

VIDEO Seceta extremă din sud-estul țării îi ține pe agricultorii buzoieni departe de terenuri

Este secetă extremă în România, deşi suntem în plină toamnă. Agricultorii din sudul şi estul ţării sunt nevoiţi să amâne însămânţările de toamnă din cauza pământului foarte uscat. La Vadu Paşii, în judeţul Buzău, agricultorii aşteaptă precipitaţii de cel puţin 40 de litri pe metru pătrat pentru a înmuia solul. Iancu Dănoiu are 63 de ani și este agricultor de zeci de ani. Pe supărafața de teren de care răspunde, aflată pe raza comunei Vadu Pașii, nu a putut intra cu plugul din cauza solului extrem de uscat și tare. A...

Read more

Iată ce va urmări Prefectura Buzău la controalele pe care le va declanșa la primăriile din județ

Pe hârtie, pregătirile pentru iarnă par în grafic la Buzău. Este concluzia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență întrunit marți special pentru a dezbate această problemă. Reprezentanții Prefecturii Buzău anunță însă că nu se mulțumesc doar cu asigurari din partea responsabililor. Astfel că, de luna viitoare, vor trimite pe teren echipe mixte de control care vor verifica dacă autoritățile locale dispun de utilajele necesare, combustibil, stocuri de nisip, antiderapant, sare și echipe de lucrători. De asemenea, prefectul judetului a solicitat Secției de Drumuri Naționale Buzău și responsabililor de la Drumuri Județene...

Read more

Respectul pentru curățenie înseamnă respect pentru sănătate

La platformele de gunoi din aproape tot municipiul este jale.In containerele pentru deseu menajer gasim reciclabile, in containerele sau pubele galbene sunt deseuri menajere, in pubele verzi destinate ambalajelor din sticla, sunt aruncate la gramada tot felul de alte deseuri, desi containerele galbene si pubelele verzi sunt inscriptionate cu autocolante mari in care se explica clar ce trebuie sa puna cetateanul in ele. Buzoienii au primit si informari, afise pentru fiecare apartament.Bunavointa inseamna sa prindem o astfel de informare pe usa frigiderului cu magnetii care nu lipsesc de pe aceste tipuri...

Read more

VIDEO Ministrul Petre Daea, la festivalul Toamna Buzoiană: ”Nu ne-a învins virusul pestei porcine africane”

Deschiderea Târgului Toamna Buzoiană a fost un nou prilej pentru ministrul Petre Daea de a-i vizita pe fermierii buzoieni. Ministrul agriculturii a fost nevoit să dea explicații mai ales pe tema pestei porcine africane, subiect care îngrijorează pe mulți în această perioadă. Daea a ținut să dea asigurări că țăranii vor putea crește în continuare porci în gospodăriile proprii. Petre Daea a venit mai devreme la inaugurarea târgului de toamnă, pentru a-și face periplul printre producătorii prezenți. Ministrul Agriculturii a refuzat cadouri din partea fermierilor și a dorit să își plătească...

Read more
Page 17 of 50 1 16 17 18 50