miercuri, 16 septembrie, 2026

Gelu Voicu și Petrică Mîțu Stoian vor cânta duminică la Brădeanu

Locuitorii comunei Brădeanu sunt aştepaţi, duminică după-amiază, la serbarea tradiţională „Festivalul crizantemelor”. Evenimentul este organizat de Primăria comunei Brădeanu, în colaborare cu Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. Serbarea tradiţională va începe la ora 13.00. Invitaţi să susţină recitaluri la acest eveniment sunt cunoscuţii interpreţi Gelu Voicu şi Petrică Mâţu Stoian. Vor mai urca pe scenă şi soliştii Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, acompaniaţi de Orchestra „Plaiurile Mioriţei”.

Read more

VIDEO UNICEF sprijină comunitatea din Cilibia să lupte împotriva abandonului școlar. Iată care sunt rezultatele

Autoritățile comunei buzoiene Cilibia au descoperit armele cu care să lupte eficient împotriva abandonului și absenteismului școlar în rândul populației sărace. De trei ani, școala din localitate este parte a unui proiect UNICEF, prin care autoritățile, dascălii și părinții copiilor sunt ajutați atât cu sfaturi cât și cu material didactic. Evoluția a fost surprinzătoare! Dacă în 2010, abandonau cursurile 16 elevi, anul trecut numai unul a părăsit băncile clasei. Comuna Cilibia are o însemnată comunitate de rromi, unde principala sursă de venit este confecționarea cărămizilor din lut ars. Până de curând,...

Read more

Preşedintele Camerei Deputaţilor vizitează, joi, Şcoala din Cilibia

Elevii şi dascălii şcolii din Cilibia se pregătesc pentru o vizită importantă, programată pentru joi dimineaţă. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, va vizita şcoala buzoiană, împreună cu responsabili din UNICEF, pentru a afla rezultatele unei campanii de prevenire a abandonului şcolar.  În delegaţia aşteptată la Buzău începând cu ora 10 se mai află Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, şi Philippe Testot-Ferry, UNICEF Senior Regional Education Advisor. În cadrul evenimentului, oaspeţii vor vizita şcoala din Cilibia şi vor sta de vorbă cu copiii, directorul şcolii, profesorii şi părinţii, precum şi cu...

Read more

Festival concurs de muzică și dans popular, vineri, în Parcul Tineretului

Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău organizează, vineri, prima ediție a Festivalului concurs judeţean de muzică şi dans popular “Mă uit pe Buzău la vale”. Festivalul se va desfășura la amfiteatrul din Parcul Tineretului, cu începere de la ora 10. Evenimentul își propune să contribuie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi copii-interpreţi de muzică populară ai judeţului, la stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice autentice, la valorificarea comorilor cântecului, dansului şi portului popular românesc. Totodată, în Parcul Tineretului va avea loc și un târg al meşterilor populari din...

Read more

Principele Radu al României va lansa la Buzău volumul “Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003”

Luni, 16 septembrie, începând cu ora 17.30, în aula Bibliotecii Judeţene Buzău va avea loc lansarea volumului “Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Evenimentul din Buzău este al doilea de acest gen din ţară, după lansarea cărţii de pe 11 septembrie de la Alba Iulia, iar turneul de promovare va continua cu un eveniment în Bucureşti.  În timpul vizitei la Buzău, Alteţa Sa Regală Principele Radu va face şi o vizită unei şcoli din oraş pentru a prezenta un...

Read more

Înscrieri la Palatul Copiilor. Ce ofertă este pusă la dispoziția elevilor buzoieni

Palatul Copiilor din Buzău invită copiii de toate vârstele să se înscrie la cercurile acestei instituţii. Oferta educaţională cuprinde peste 20 de cercuri şcolare, noutăţile din oferta educaţională fiind cercurile de pian şi de tenis de masă. Înscrierile se fac până la sfârşitul lunii septembrie. În anul şcolar 2013-2014, sunt deschise următoarele cursuri: canto clasic-pian, canto popular, cultură şi civilizaţie engleză, cultură şi civilizaţie românească, teatru, jurnalism, design vestimentar, creaţie literară, dans modern, dans popular, dans sportiv, modelism, artă decorativă, ansamblu folcloric, muzică uşoară, artă plastică-pictură, jurnalism, karting - automodedism, electrotehnică,...

Read more

Fostul penitenciar Râmnicu Sărat va fi vizitat de surorile seniorului Corneliu Coposu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, în perioada 12 - 15 septembrie, un workshop internaţional dedicat identificării de soluţii pentru transformarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat în Memorial al Victimelor Comunismului. Evenimentul va fi deschis oficial cu o conferinţă de presă care va avea loc vineri, de la ora 11.00, în incinta fostului penitenciar Râmnicu Sărat. În cadrul acestui workshop, organizat de Fundaţia Konrad Adenauer în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Sărat, vor fi stabilite principalele direcţii de acţiune pentru transformarea fostei închisori de la Râmnicu...

Read more

Centrul „After school Sf. Sava” se pregătește pentru noul an școlar

Începand cu 16 septembrie 2013, „After school Sf. Sava” își reia activitatile educative organizate de Centrul Cultural Francofon Buzău, în parteneriat cu Fundatia pentru Copii Sf. Sava, zilnic, de luni până vineri, între orele 11/12 si 17, cu o taxă de 400 de lei pe lună. După o activitate educativă de un an școlar, putem spune ca proiectul a fost foarte bine primit de copii și părinți, atât în planul dezvoltării personale a copiilor participanți, cât și la nivelul rezultatelor școlare obținute. În acest sens, copiii între 6 și 11 ani,...

Read more

Învățământul preuniversitar românesc în perspectiva globalizării, dezbatere în amfiteatrul Colegiului „B.P. Hasdeu”

Centrul Cultural „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău, va găzdui joi, 12 septembrie, Conferinţa Naţională „Impactul globalizării asupra politicilor educaţionale şi formării profesionale în sprijinul dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere în mediul preuniversitar”, proiect desfăşurat sub egida Departamentului de Politici Educaţionale. Evenimentul constituie un prilej de dialog academic în care cadre didactice, cercetători, masteranzi, doctoranzi, formatori şi manageri ai unor instituţii de învăţământ vor disemina rezultatele cercetării întreprinse în vederea analizei impactului globalizării asupra politicilor educaţionale contemporane în mediul preuniversitar.  Conferinţa Naţională „Impactul globalizării asupra politicilor educaţionale şi formării profesionale în sprijinul dezvoltării...

Read more

Școala nr. 6 din Buzău și-a schimbat denumirea

Printr-o hotărâre a Consiliului Local Buzău, Şcoala cu clasele I - VIII nr. 6 din municipiul Buzău va purta, odată cu începerea noului an şcolar, numele Grigore Baştan, primul general paraşutist al Armatei Române. Propunerea privind atribuirea numelui „General Grigore Baştan” Şcolii nr. 6 din Buzău a venit din partea conducerii unităţii de învăţământ iar la sfărşitul lunii august, în cadrul şedinţei Consiliului Local, aleşii buzoieni au aprobat proiectul de hotărâre respectiv. Grigore Baştan a fost primul general paraşutist al Armatei Române. El a făcut parte din prima generaţie de paraşutişti...

Read more
(mai mult…)