miercuri, 28 octombrie, 2026

Gospodărie din Buzău, cuprinsă de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit, la miezul nopții, într-o gospodărie de pe strada Libertăţii, municipiul Buzău. Nu au fost înregistrate victime însă pagubele materiale au fost mari. Flăcările au distrus 20 de metri pătraţi din acoperiş, o anexă de peste 50 de metri pătraţi şi au afectat parţial o altă dependinţă.   Un autoturism care se afla parcat în curte a fost avariat, căldura topind componentele din plastic ale autovehiculului.    Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale, iar intervenţia a durat mai bine de două ore. Cauza incendiului...

Read more

S-a prelungit termenul pentru subvențiile în zootehnie

S-a prelungit până în data de 20 iunie, inclusiv, termenul de primire de către APIA Buzău a cererilor pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine, caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine, caprine, din zonele defavorizate. Fermierii buzoieni s-au înghesuit degeaba în ultimele zile la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău. Termenul pentru depunerea cererilor de subvenţii pentru bovine a fost prelungit până pe 20 iunie....

Read more

Cei mai buni concurenţi de motocros din Europa vin în week-end la Buzău

Motociclişti din toată Europa vor fi prezenţi în zilele de 7 şi 8 iunie la Buzău unde se va desfăşura o etapă a Campionatului European de Motocross 2014. Evenimentul, care va reuni la start cei mai buni concurenţi de motocros din Europa, va avea loc pe circuitul de la Gura Câlnăului, în organizarea clubului „Extreme Adventure” Buzău. Circuitul de motocros de la Buzău a fost realizat în vara anului 2013, de către designerul circuitelor de Campionat Mondial, Greg Atkins, iar în luna martie a acestui an a fost omologat pentru a...

Read more

VIDEO Se prăbuşesc chiliile de la Mânăstirea din Răteşti

Prăpăd la Mânăstirea Rătești din județul Buzău după ce dealul de sub aşezământ a luat-o la vale cu tot cu chilii. Ploile din ultimele zile au amplificat alunecarea de teren produsă în urmă cu două săptămâni iar pereții clădirilor au început să se prăbușească. Măicuțele cred că la mijloc ar fi un semn divin al vremurilor de dinaintea venirii apocalipsei. De trei zile plouă aproape fără încetare spre disperarea măicuțelor care trăgeau speranță că falia aflată în mișcare se va stabiliza. Cea mai afectată este clădirea stăreţiei, aproape ruptă în două...

Read more

VIDEO Imagini șocante pentru iubitorii de animale. O căprioară a fost izbită violent de o mașină aflată în trafic

Accident neobișnuit chiar la ieșirea din municipiul Buzău. O mașină a fost scoasă din circulație după ce a fost avariată de o căprioară ieșită din senin pe carosabil în dreptul localității Maxenu.Șoferul implicat în evenimentul rutier  a fost luat prin surprindere și nu a putut evita impactul care s-a soldat cu moartea animalului. La locul accidentului a ajuns în scurt timp și un echipaj de poliție care a cercetat circumstanțele în care s-a produs nefericitul eveniment. În urma impactului violent mașina a fost serios avariată fiind nevoie de intervenția unei platforme...

Read more

VIDEO Imagini şocante! Doi pietoni sunt spulberaţi pe trecere de un bolid

Accident teribil joi după amiază pe o stradă intens circulată din municipiul Buzău. Doi pietoni, un bărbat de de 59 şi o femeie de 60 de ani care s-au încumetat să traverseze regulamentar pe trecere au suferit un incident mai puţin obişnuit. Şoferul de 58 de ani aflat la volanul unei maşini, nu s-a asigurat şi i-a lovit în plin pe cei doi . Pe imagini se vede cum şoferul vinovat nu reduce viteza în dreptul trecerii de pietoni de lângă Spitalul Judeţean ca şi cum niciun obstacol nu i-ar sta...

Read more

VIDEO Tânărul accidentat de o dubiţă va fi transferat la Bucureşti. Are leziuni grave la organele interne

Un tânăr din localitatea Mărăcineni, în vârstă de 19 ani, se află în stare gravă la spital după ce a fost accidentat ieri de o dubiță încărcată cu vin, pe drumul european 85, în dreptul localității Gura Câlnău.Maşina care se îndrepta dinspre Focșani spre Buzău, a derapat și l-a izbit violent chiar pe trotuar, aruncându-l peste 15 metri de la locul impactului. Atât pietonul, cât și șoferul dubiței, un focșănean în vârstă de 58 de ani, au ajuns la spital în stare gravă. Martorii spun că șoferul conducea cu viteză în...

Read more

Patru răniţi şi un mort în urma unui cumplit accident de circulaţie produs în localitatea Boldu

Un tânăr de 22 de ani din Râmnicu Sărat şi-a pierdut viaţa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Boldu. Maşina în care se afla tânărul dar şi alte patru persoane s-a răsturnat într-un canal de irigaţii, după ce şoferul a pierdut controlul volanului. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 220, din direcţia Boldu către Ghergheasa, un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna Râmnicelu a pierdut...

Read more

Moment emoţionant la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti. Artista populară Adela Petre, îmbrăţişată de soţia lui Joe Biden

Soţia vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, aflată în România alături de soţul său, Joe Biden, a vizitat ieri, la invitaţia Mariei Băsescu, Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, unde a primit cadou o brăţară şi un colier din partea soţiei preşedintelui României, dar şi o icoană. În timpul turului gospodăriilor tradiţionale, Jill Biden a întâlnit-o pe buzoianca Adela Petre, pe care a îmbrăţişat-o cu emoţie. Cunoscuta creatoare populară în vârstă de 85 de ani le-a întâmpinat în pragul unei case vechi din localitatea Ieud (Maramureş), pe care acestea au vizitat-o. „Să...

Read more

O infractoare din Buzău, arestată după un deceniu de căutări prin Interpol

  Poliția din Italia a capturat-o zilele trecute pe una dintre cele mai căutate infractoare din Buzău, Anișoara Turcu, în vârstă de 56 de ani, pe numele căreia Tribunalul Buzău a emis mandat de arestare preventivă în 2004. Femeia era cercetată într-un dosar de delapidare, fals și uz de fals.  Credea că i s-a pierdut urma prin Italia, însă nu a fost chiar așa. Urmărită la nivel internaţional, de 9 ani, Anișoara Turcu a fost localizată şi arestată în Italia în urma cooperării poliţieneşti internaţionale. În ziua de 21 mai, buzoianca...

Read more
(mai mult…)