duminică, 23 martie, 2025

Când este programată redeschiderea Spitalului Municipal Râmnciu Sărat pentru pacienții non-Covid

Când este programată redeschiderea Spitalului Municipal Râmnciu Sărat pentru pacienții non-Covid

Spital
Facebook
Twitter
Email

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, unitate în care, în prezent, sunt tratați doar bolnavi de coronavirus, ar putea fi deschis și pentru pacienții non-Covid, în cel mult două săptămâni. Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, crede chiar că această unitate ar putea primi persoane diagnosticate cu alte afecțiuni, nu doar coronavirus, din 15 iunie.

Scenariul redeschiderii Spitalului Municipal Râmnciu Sărat pentru toți pacienții a fost întărit și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Acesta a declarat că fiecare Direcție de Sănătate Publică analizează situația spitalelor suport pentru tratarea pacienților COovid-19 și în funcție de cele constatate, specialiștii din fiecare județ vor decide dacă este posibil ca aceste unități să își reia activitatea non-Covid.

“Fiecare Direcție de Sănătate Publică desfășoară, în această perioadă, evaluări la spitalele COVID-19 pentru a vedea numărul de cazuri rămase, posibilitatea ca aceste cazuri să treacă în secțiile de Terapie Intensivă din Boli Infecțioase sau Pneumologie, iar dacă există cumva pavilioane separate și tot ce înseamnă patologie Covid să meargă în acele pavilioane, DSP-urile vor reașeza circuitele, structurile și atunci își vor putea relua și activitatea non-Covid“, a precizat ministrul Nelu Tătaru.

Autoritățile din Râmnicu Sărat au cerut, în mai multe rânduri, Ministrului Sănătății să reanalizeze situația spitalului suport și să aprobe redeschiderea ambulatoriului sau chiar a spitalului, astfel încât râmnicenii, dar și locuitorii din comunele limitrofe, care au nevoie de consult medical, să aibă acces la servicii medicale.

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat dispune de aproape 130 de paturi, din care, în prezent, sunt ocupate doar un sfert.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.