Trafic este restricționat la această oră pe DN2E85, în localitatea Oreavu, de lângă municipiul Râmnicu Sărat, după ce un camion de mare tonaj s-a răsturnat în afara părții carosabile. Potrivit martorilor o parte din încărcătură s-a împrăștiat și pe suprafața de rulare.
Din primele date furnizate de IPJ Buzău a reieșit că evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău intervin la această oră cu măsuri conform competențelor, pentru eliminarea oricărui risc.
La fața locului sunt echipaje de politie pentru siguranța traficului rutier până la remedierea situației.
UPDATE Ora 21
Traficul pe DN2E85, în localitatea Oreavu s-a reluat în condiții normale.
Șoferul ce conducea camionul pe direcția Râmnicu Sărat – Buzău, în vârstă de 63 de ani, din Dâmbovița, nu a necesitat îngrijiri medicale.








