Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a luat o decizie radicală faţă de trei focşăneni. Enoriașii Nela Panaite, Elena Daniela Baneș și Romică Gavrilă au fost excomunicaţi din Biserica Ortodoxă, în urmă cu câteva zile, după o hotărâre a Permanenței lărgite a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Conform jurnaliştilor de la Monitorul de Vrancea, Romică Gavrilă, unul dintre cei excomunicați, a precizat că deocamdată nu comentează decizia luată, precizând doar că nu au fost întrebaţi sau judecaţi înainte de luarea hotărârii. De asemenea, Nela Panaite s-a arătat surprinsă de decizia Arhiepiscopiei şi a anunţat că a primit aprobare să facă un miting de protest în faţa bisericii Sf. Andrei, sâmbătă, 16 mai şi duminică, 17 mai, de la orele 12.00 la orele 14.00.
Decizia a fost motivată de faptul că enoriaşii în cauză au făcut “o serie de declarații, verbal și în scris, prin care au dovedit faptul că sunt o reală amenințare pentru unitatea Bisericii”, conform informării Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Potrivit unor surse bisericești, citate de Monitorul de Vrancea, această măsură nu a mai fost luată în Biserica Ortodoxă Română de câteva sute de ani, fiind specifică primelor secole de creștinism.
Surse bisericești citate de Monitorul de Vrancea au precizat că “cei excomunicați pot reveni în sânul bisericii dacă își cer iertare Arhiepiscopului şi dacă acesta acceptă“.
Excomunicarea reprezintă înlăturarea din rândurile Bisericii a unora dintre membrii ei, ca urmare a săvârșirii de păcate grele, de abatere de la poruncile ei. Gravitatea excomunicării constă în pierderea oricărei asistențe din partea Bisericii, ruperea „legăturii cu cele sfinte“, prin interzicerea de a participa la Sf. Liturghie și oprirea de la Sf. Împărtășanie.