Concetul de colinde tradiționale românești „Hristos se naște, slăviți-L”, eveniment ajuns la cea de-a XXV-a ediție, va avea loc pe 10 decembrie la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. Intrarea la spectacolul este liberă.
Joi, de la ora 16.30, voluntarii Fundației pentru copii Sfântul Sava, împreună cu președintele organizației, preotul Mihail Milea, îi invită pe buzoieni să pătrundă în atmosfera sărbătorilor, luând parte la cea de-a XXV-a editie a Concertului de Colinde Românești „Hristos se naște, slăviți-L”.
„Concertul va aduce în fața dumneavoastră o colecție de colinde tradiționale românești interpretate într-un dulce grai românesc și va fi presărat și cu numeroase alte surprize și momente artistice unice”, se arată în comunicatul care anunță evenimentul.
În cadrul ediției din acest an sunt invitați să concerteze coruri de copii de la After school Sf. Sava, Complexul de servicii comunitare nr.2 din Buzău, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, alături de colindători din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala interjudeţeană Buzău-Vrancea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene Boboc, Corul Bisericii ”Sfântul Sava”.








