duminică, 16 februarie, 2025

Buzăul ar putea fi al doilea oraș din țară, după București, ce va avea un sistem „Orbital”

Buzăul ar putea fi al doilea oraș din țară, după București, ce va avea un sistem „Orbital”

Centura
Facebook
Twitter
Email

Un proiect major de infrastructură, aflat în pregătire la Buzău, va conecta mai multe artere rutiere cu viitoarea autostradă A7 și drumul expres Buzău – Brăila. Este vorba despre un inel rutier în jurul municipiului Buzău, în lungime de peste 26 de kilometri.

Consilieri locali municipali au aprobat încheierea unui protocol de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic legat de configurarea unui „Orbital”.

Este vorba despre un drum concentric situat în viitorul intravilan al municipiului Buzău. Dacă planul va fi dus la bun sfârșit, acesta va transforma Buzăul în al doilea oraș din țară, după Capitală, ce va avea un sistem „Orbital” implementat.

O porţiune de aproximativ trei kilometri din viitorul inel de ocolire ar trebui amenajată pe vechiul drum de pe digul râului Buzău, dintre podurile Mărăcineni şi Vadu Paşii, iar cealaltă porţiune, de aproximativ doi kilometri lungime, ar trebui construită între podul Vadu Paşii şi intersecţia cu drumul naţional 2B, Buzău-Brăila.

„În urma analizei proiectului de realizare a Autostrăzii A7, care trece pe lângă municipiul Buzău, am constatat, cu câteva luni în urmă, că nu eram conectați decât parțial la această autostradă și parțial la viitorul drum expres Buzău-Brăila. Ne-am întâlnit cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai CNAIR, au fost mai multe discuții, inclusiv vizite în teren aici, la Buzău, și s-a ajuns la această situație care ar putea face din municipiul Buzău al doilea oraș din România, după București, cu un sistem orbital, un sistem concentric de străzi. În fapt, este vorba despre acest inel exterior de 26,4 kilometri”, a spus Constantin Toma.

În prezent, Șoseaua de Centură a Municipiului Buzău funcționează doar pe tronsonul dinspre comuna Mărăcineni către sud, până la intersecția cu DN2 E85 pe o lungime de 6,5 kilometri, având rolul de a prelua traficul greu de tranzit între regiunea Moldovei și Capitală.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.