miercuri, 16 septembrie, 2026

Buzăul a aprins o inimă din candele, în memoria victimelor din Clubul Colectiv

Buzăul a aprins o inimă din candele, în memoria victimelor din Clubul Colectiv

Facebook
Twitter
Email
Un grup de aproximativ 200 de tineri s-au adunat, duminică seară, în centrul municipiul Buzău, pentru a comemora victimele incendiului din clubul bucureştean Colectiv. Participanții au venit cu flori şi lumânări pe care le-au aprins în memoria celor care au murit în incendiul de vineri seară. 

Apelul a fost lansat pe Facebook în cursul zilei de duminică. Tinerii au fost chemaţi la ora 20.00 pe platoul din Piața Dacia  pentru a aduce un omagiu victimelor din clubul bucureştean, dar şi în semn de solidaritate cu cei care se luptă să supravieţuiască.
 
„Ne unim din solidaritate pentru persoanele a căror inimă a încetat să mai bată, pentru prietenii care încă se luptă să trăiască prin spitale, pentru familiile îndurerate. Mă bucur că şi la Buzău oamenii s-au strâns într-o astfel de acţiune pentru a comemora victimele incendiului din clubul Colectiv. Este o dovadă că le pasă şi că vor să se implice. Oricare dintre noi puteam fi în situaţia celor de acolo”, a declarat un participant.
 
Grupul intitulat Solidaritate pentru Colectiv- Buzău a postat pe Facebook și mesajul: ”cei ce pot și vor să doneze sânge, sediul de transfuzii din micro XIV, programul între orele 8:00-13:00 (doar cei cu vârsta peste 18 ani, peste 50 kg și au o stare fizică bună deoarece se colectează 400 ml din câte am înțeles): Număr de telefon pentru mai multe informații :0338401493”.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.