Inspectorii de la administrațiile bazinale au început verificările barajelor din întreaga țară, după incidentul de la Roșia Montană. În județul Buzău, din cele 15 astfel de amenajări, au fost verificate deja zece iazuri. Deocamdată, stuful pare să fie cea mai mare problemă descoperită. Neregulile constatate vor fi comunicate administratorilor și vor fi dispuse măsuri de conformare.
Inspectorii au ajuns în comunele Bălăceanu și Ghergheasa, unde au controlat șapte iazuri piscicole. Pe lângă verificarea autorizațiilor de gospodărire a apelor și a celei de punere în siguranță a barajelor, inspectorii au controlat starea amenajărilor.
„Verificăm integritatea construcțiilor hidrotehnice, adică starea tehnică a barajelor, instalațiilor de evacuare a apelor, care sunt compuse dintr-o golire de fund de tip călugăr și descărcător de ape mari”, declară Liviu Olteanu, inspector Administrația Bazinală Buzău – Ialomița.
În unele locuri, autorizațiile de punere în siguranță a barajelor erau expirate de doi ani. La cele mai multe amenajări piscicole, pâlcurile cu stuf i-au împiedicat pe inspectori să constate dacă descărcatoarele de ape mari sunt funcționale.
„Am constatat un grad mare de stufizare, mai ales la iazul piscicol numărul doi; starea tehnică a instalațiilor de evacuare a apei este corespunzătoare, funcțională. declară Liviu Olteanu, inspector Administrația Bazinală Buzău – Ialomița.
În comunele Ghergheasa și Bălăceanu, salba de șapte iazuri piscicole se întinde pe o suprafață de peste 77 de hectare. Localnicii spun că nu au văzut vreodată pe cineva care să întrețină barajele sau echipamentele aferente. De altfel, în lacuri, de ani buni nu mai este pește.
Barajele sunt construite în 1971 din pământ și anrocamente. La finalizarea verificărilor, inspectorii vor transmite deținătorilor de iazuri piscicole masurile de conformare în cazul în care sunt constatate nereguli. Ulterior în cazul în care proprietarii nu respectă cerințele inspectorilor pot fi amendați cu sume cuprinse între 35 și 85 de mii de lei.