vineri, 7 februarie, 2025

Băiețel în vârstă de doi, din Buzău, decedat din cauza rujeolei într-un spital din București

Băiețel în vârstă de doi, din Buzău, decedat din cauza rujeolei într-un spital din București

Copil Decedat
Facebook
Twitter
Email

Un copil din Buzău, diagnosticat cu rujeolă, a murit zilele trecute într-un spital din București. Este vorba despre un băiat de 2 ani, cu obezitate morbidă, care a fost dus de părinți, miercurea trecută, la spital.

La o zi după ce apariția febrei și a semnelor specifice rujeolei, copilul a fost adus la Spitalul Județean Buzău. Internarea a avut loc pe în data de 15 mai 2024.

Băiețelul avea mai multe afecțiuni, inclusiv obezitate morbidă, la doar doi ani cântărind aproximativ 50 de kilograme, element care a agravat și mai mult starea sa de sănătate.

După aflarea diagnosticului de rujeolă, medicul de gardă de la UPU Buzău a hotărât ca cel mic să fie transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, din București.

Medicii de aici au descoperit că alte afecțiuni necesită tratament de urgență și că trebuie transportat la o altă unitate spitalicească, respectiv Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde a și decedat în dimineața zilei de 16 mai.

„La noi apare nevaccinat, dar nici nu putem verifica. Copilul nu apare în nicio evidență la niciun medic. Noi nu putem verifica în alt județ, tot ce avem noi este un număr de telefon la care nu ni s-a răspuns și o adresă”, a declarat Carmen Scântei, de la DSP Buzău.

Până în prezent, la Buzău sunt 296 de cazuri de rujeolă confirmate.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.