Reprezentantul Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent joi 27 ianuarie la Consiliul Județean Buzău, pentru a acorda audienţe, între orele 10 si14. Cetăţenii pot solicita sprijinul instituției, în mod gratuit, fără perceperea de taxe.
Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.
„Pentru operativitate, dar și pentru respectarea unor măsuri de siguranță medicală, recomandăm ca la momentul acordării audienței persoanele interesate să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0244 – 593 227.” se precizează într-un comunicat.
Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.ro.
Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.