Este alertă într-o localitate din județul Buzău, după ce doi copii mici au murit la interval de o săptămână cu suspiciunea de infecție cu meningococ. Autoritățile sanitare încearcă să convingă părinții celorlalți aproape o mie de copii care trăiesc în comunitate să-i aducă pe micuți la testare pentru a depista dacă în zonă este focar de meningită. Moartea celor doi copii este anchetată și de polițiști care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
O fetita de un an și o lună, din comuna Râmnicelu, a ajuns la Spitalul din Râmnicu Sărat în stare extrem de gravă, în urma cu zece zile. Micuța era atât de bolnavă încât după patru ore a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva.
La o săptămână, un al doilea copil, un băiețel de trei ani din aceeași localitate, a fost adus de părinți la același spital. Simptomele semănau cu ale fetitei.
În pofida gravitatii stării de sănătate, părinții au refuzat internarea și au plecat cu micuțul acasă. Trei ore mai târziu, s-au întors la spital cu copilul aflat în comă. Nici băiatul nu a supraviețuit, chiar dacă personalul a încercat din răsputeri să-l tina în viață.
Decesul celor doi copii a fost raportat la Directia de Sănătate Publică, care a început o anchetă epidemiologică. Totodată, familiile copiilor au fost testate și au primit tratament împotriva meningitei, boala care a fost suspectată la micuți.
Comunitatea din care provin copiii numără 2.700 de locuitori, dintre care o mie sunt copii.
Cei doi copii care au murit nu au putut fi diagnosticați corect din cauza stării grave în care se aflau. Ulterior, li s-a făcut necropsie, aceasta dovedind clar că boala de care sufereau nu era COVID-19.
Cauzele reale vor putea fi stabilite doar după analizarea probelor histo-patologice prelevate ulterior decesului. Între timp, în comunitate au mers și reprezentanții Prefecturii Buzău.
Decesul celor doi copii este anchetat acum și de oamenii legii. În funcție de rezultatele anchetei se va stabili dacă sunt vinovați părinții care si-au dus copiii la spital mult prea târziu pentru a mai putea fi salvați.
Meningita este o boala infecțioasă gravă cauzată de un virus care se transmite pe cale aerogenă. Netratată la timp cu medicamente specifice, boala poate duce la deces.