vineri, 30 octombrie, 2026

Trans-Bus a început eliberarea abonamentelor de călătorie cu titlu gratuit. Iată care sunt actele necesare

Societatea de transport urban din municipiul Buzău a început eliberarea abonamentelor de călătorie cu titlu gratuit. Beneficiarii vor fi în primul rând pensionarii cu venituri de până în 2.500 de lei, elevii dar şi persoanele care beneficiază de legi speciale. Elevilor le vor fi eliberate abonamentele la şcoală, în timp ce restul categoriilor vor trebui să le ridice de la centrele amenajate special de Trans-Bus. Trans-Bus, societatea de transport urban din orașul Buzău, anunţă că în perioada 19-28 aprilie 2017, se vor elibera abonamentele de călătorie cu titlu gratuit. Beneficiarii acestei...

Read more

VIDEO Roșii toxice, cu semințele încolțite în interior, cumpărate înainte de Paște dintr-un supermarket buzoian

Un buzoian care a vrut să mănânce o roșie cumpărată înainte de Paște dintr-un supermarket a rămas mut de uimire după ce a tăiat-o. În interior erau germeni de tomate, asemănători unor viermi. Specialiștii avertizează că tomatele cu semințe încolțite încep să acumuleze solanină, o substanță toxică existentă în plantele din familia Solanaceae-lor. În momentul în care roșiile cumpărate din supermarket au fost tăiate, acestea aveau semințele din interior încolțite. Altfel spus, în roșii se dezvoltau deja răsadurile. Răzvan Nicula, buzoianul care a făcut descoperirea neplăcută, mărturisește că aspectul roșiilor înainte...

Read more

VIDEO Iată-l pe operatorul care a declanșat sirenele din oraș și a transmis mesajul de alarmare publică

Un amplu exercițiu de alarmare publică se desfășoară zilele acestea în toată țara. Sirenele au sunat astăzi și în Buzău iar pe străzi a fost auzit un mesaj de avertizare. Timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei, prin sirenele existente la nivelul comunităţilor. În perioada vizată, locuitorii vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00 - 15.00. De asemenea, în...

Read more

Tone de nisip, turnat în groapa în care a fost descoperit beciul medieval de la Râmnicu Sărat

Beciul medieval descoperit în Râmnicu Sărat după o surpare a șoselei intră în conservare, pe termen nedeterminat, prin acoperirea cu nisip. Autoritățile locale au început, miercuri, să aducă mai multe camioane cu nisip, pentru umplerea craterului de trei metri adâncime. În urmă cu mai bine de două săptămâni, experți de la Muzeul Județean Buzău au demarat primele cercetări arheologice la Râmnicu Sărat, în zona unde în luna februarie pământul s-a surpat și a înghițit un autoturism. După încheierea săpăturilor, autoritățile locale au decis ca pivnița să fie acoperită cu nisip, până...

Read more

Primarul din Chiojdu, condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare

Primarul comunei Chiojdu, Sergiu Andrei Fătu, și-a aflat marți sentința de la prima instanță care a judecat dosarul său de conflict penal de interese și fals în înscrisuri. Judecătorii de la Judecătoria Pătârlagele au decis să-l condamne pe Fătu la un an și șase luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, instanța a desființat înscrisul falsificat, respectiv factura fiscală nr. 0000001/23.07.2012, furnizor fiind S.C. CONIFER PRODCOM S.R.L. Andrei Fătu...

Read more

Sună sirenele din tot județul! Este un exercițiu pentru verificarea sistemelor de înştiinţare publică

Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor suna de marți și până vineri, în toată ţara, în cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor ce se va desfășura zilnic între orele 10.00 şi 15.00. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a explicat că exerciţiul este organizat pentru că populaţia trebuie să ştie ce înseamnă fiecare sunet al sirenei, în cazul unor situaţii de mare risc. „Este un exerciţiu prin care testăm sirenele şi obişnuim populaţia ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună aşa...

Read more

Comorile Buzăului. Cetatea dacică de la Gruiu Dării, incintă de ritualuri și sacrificii

Zona Pietroasele, din judeţul Buzău, este o importantă vatră de istorie. Aici au fost descoperite tezaurul Cloşca cu puii de aur, termele şi castrul roman folosite de Legiunea a XI-a Claudia şi ruinele cetăţii dacice fortificate de la Gruiu Dării. De aici provine cel mai vechi biberon din lume. Repertoriul Arheologic Naţional clasifică acest sit ca fiind unul din cele mai importante monumente ale geto-dacilor. Potrivit istoricilor de la Muzeul Judeţean Buzău, valoarea deosebită este generată mai ales de faptul că zona ascunde vestigii din perioade istorice diferite. Descoperirile din incinta...

Read more

Un șofer iresponsabil a retezat un stâlp cu mașina. Accidentul s-a soldat cu moartea unui bătrân

Un echipaj de la ISU Buzău a fost solicitat să intervină la Sălcioara, comuna Ghergheasa, pentru salvarea unui bărbat rămas încarcerat în urma unui accident provocat de un șofer de 20 de ani. Acesta consumase băuturi alcoolice. Evenimentul rutier s-a produs marți, în momentul în care șoferul de 20 de ani al unui autoturism care rula cu viteză mare pe DJ 203 A a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate. În urma impactului, stâlpul s-a prăbușit peste autoturismul în care se mai afla un bărbat de 84...

Read more

Doliu în învățământ. Educatoare de la Grădinița nr. 4, răpusă la numai 39 de ani de o boală necruțătoare

O tânără educatoare de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din Buzău a încetat din viață, luni, răpusă de o boală cumplită. Cristina Georgescu avea 39 de ani, era căsătorită cu un profesor de sport la Liceul Alexandru Marghiloman și aveau împreună o fetiţă. Educatoarea Cristina Georgescu a fost răpusă de un cancer la sân, care s-a dovedit mai puternic decât tratamentul administrat de medici. A absolvit Facultatea de Psihologie şi Liceul Pedagogic din Buzău. În trecut a mai activat la grădiniţa Boboceii din Micro III. Trupul neînsufleţit al educatoarei...

Read more

Activitate intensă în spitalele Buzăului. Trei nașteri au fost în Noaptea de Înviere

Vinul, drobul, friptura de miel sau ouăle roşii consumate în exces de sărbători le-au dat bătăi de cap buzoienilor. În prima și a doua zi de Paște, peste 300 de oameni au ajuns la spital și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, la Buzău, în cele două zile de sărbătoare au fost înregistrate 11 nașteri. Și în acest an, medicii buzoieni au avut de furcă cu împătimiții ospețelor de Paşti. La fel ca și în anii trecuți, mulți pacienți au ajuns la spital din cauza exceselor culinare și a...

Read more
Page 1291 of 1352 1 … 1.290 1.291 1.292 … 1.352