Asociația Pro Eurocult a organizat la sediul primăriei Unguriu conferința de presă privind lansarea proiectului ”Formare profesională pentru sprijinirea integrării minorității rome și a personelor defavorizate din teritoriul GAL Colinele Buzăului”.
Proiectul se derulează pe o perioada de 6 luni și este finanțat din fonduri nerambursabile de AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE – ROMÂNIA prin intermediul PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE RURALĂ 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 22.906,30 euro și are ca obiectiv acțiuni de formare profesională pentru sprijinirea integrării active în comunitățile din care fac parte a unui număr de 26 de persoane care provin din categoria persoanelor defavorizate și care au domiciliul în teritoriul GAL Colinele Buzăului.