Caz încheiat după două luni de când o fetiță din Movila Banului a anunțat la poliție că i-a fost furat telefonul mobil în timp ce se afla la biserică. Aparatul se afla în posesia unui tânăr de 19 ani, din același sat, pe care oamenii legii l-au dovedit a fi și autorul infracțiunii.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie comunal Movila Banului au identificat principalul bănuit de furtul unui telefon mobil. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că în luna aprilie, tânărul de 19 ani din localitatea Movila Banului, profitând de neatenţia persoanei vătămate, o minoră în vârstă de 11 de ani care se afla în curtea unui lăcaş de cult, i-ar fi sustras un telefon mobil.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei a fost recuperat. A fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului.