luni, 28 aprilie, 2025

Apă cu porția pentru localnicii din două sate buzoiene, în plină caniculă

Apă cu porția pentru localnicii din două sate buzoiene, în plină caniculă

Cismeastradala
Facebook
Twitter
Email

Sute de oameni din comuna buzoiană Cernătești primesc apă cu porția în aceste zile caniculare, din cauza consumului crescut, dar și pentru că oamenii și-ar iriga grădinile.

Pentru că e nevoie de refacerea rezervelor de apă din bazinul de înmagazinare situat în satul Aldeni, Compania de Apă a dispus măsuri.

Astfel, până pe 30 iulie, furnizarea apei potabile pentru abonații din satele Aldeni și Manasia, din comuna Cernătești, se va face cu program, doar între orele 5.00-7.00 și 20.00-22.00.

Reprezentanții Companiei de Apă Buzău precizează că lipsa apei nu este o noutate la Cernătești, motiv pentru care au demarat un proiect pentru identificarea problemei dar și găsirea unor soluții pentru creșterea capacității de apă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.