duminică, 18 ianuarie, 2026

Anchetă pentru depistarea persoanei care a incendiat un adăpost de animale de lângă Buzău

Anchetă pentru depistarea persoanei care a incendiat un adăpost de animale de lângă Buzău

117036248 608548123197999 1750981350390662174 O
Facebook
Twitter
Email

A fost declanșată o anchetă pentru descoperirea persoanei care a provocat un incendiu, în noaptea de duminică spre luni, la un adăpost de animale din localitatea buzoiană Costești. Intervenția pompierilor de salvare a animalelor și stingere a incendiului a durat aproape cinci ore.

Două autospeciale de lucru cu apă și spumă s-au deplasat după ora 2.30 în comuna Costești cu misiunea de localizare și stingere a unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale.

Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că incendiul se manifesta cu violență și ardere generalizată la cele aproximativ 100 de tone de furaje combinate.

Un buldo-excavator a fost pus la dispoziția pompierilor în vederea îndepărtării materialelor combustibile.

Incendiul a fost stins la ora 06:55, și în urma cercetărilor efectuate la fața locului, a fost constatat că, cel mai probabil, acesta a fost generat ca urmare a folosirii intenționate a sursei pentru a genera incendiul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.