A fost scandal, marți dimineață, în Primăria Cochirleanca. Un apel la 112 efectuat de un angajat al instituției anunța o altercație între primarul și viceprimarul comunei.
Polițiștii din Ziduri au ajuns imediat la sediul Primăriei, pentru a stabili stabili împrejurările și dacă protagoniștii depun plângeri penale.
Viceprimarul Marius Putinică le-a declarat polițiștilor că a fost victima unei agresiuni în biroul său și pe holul Primăriei, la tot ce s-a întâmplat fiind, potrivit lui Putinică, și martori.
Scandalul ar fi pornit de la faptul că viceprimarul are de gând să candideze la alegerile locale de anul viitor, împotriva actualului primar, Nicolae Stancu.
Polițiștii vor întocmit dosare penale și vor continua cercetările în cazul agresiunii reclamate în Primăria de la Cochirleanca.
Atât primarul comunei Cochirleanca, Niculae Stancu, cât și viceprimarul Marius Putinică au depus plângere la Poliție, unul împotriva celuilalt.
Stancu a făcut reclamație acuzându-și colegul de lovire, Putinică a depus plângere pentru lovire și amenințare.
Cei doi sunt membri PNL dar și cumetri, însă relațiile dintre ei s-ar fi răcit după ce Putinică și-ar fi exprimat intenția de a candida pe listele unei alte formațiuni politice.
De curând s-ar fi luat decizia schimbării viceprimarului, ședința Consiliu Local de demitere urmând să aibă loc vineri.