În jurul orei 14:30, președinta unei secții de votare din județul Buzău a acuzat stări de rău și a necesitat intervenția de urgență a unei ambulanțe. Pentru a se asigura continuitatea procesului electoral, atribuțiile acesteia au fost preluate imediat de către vicepreședintele biroului electoral al secției.
Ulterior, Biroul Electoral Județean a desemnat un nou președinte, iar activitatea de votare a continuat fără întreruperi.
Datele centralizate la nivelul județului Buzău arată că, până în prezent, procesul electoral s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără incidente grave. Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au menținut un climat normal de ordine publică.
De la deschiderea procesului electoral, au fost raportate nouă posibile incidente electorale. Dintre acestea, șapte nu s-au confirmat, unul este încă în verificare, iar într-un caz s-au demarat cercetări sub coordonarea parchetului pentru o posibilă infracțiune de instigare la coruperea alegătorilor.
Angajații MAI rămân mobilizați pentru a asigura desfășurarea în siguranță a alegerilor și pentru a trata cu promptitudine și profesionalism orice sesizare legată de încălcarea legislației.