Sărbătorile pascale au adus un număr ridicat de prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. În prima zi de Paște, cadrele medicale au acordat îngrijiri pentru 183 de pacienți, 144 de adulți și 39 de copii.
Însă a doua zi, numărul cazurilor a crescut considerabil, ajungând la 298. Dintre aceștia, 226 au fost adulți, iar 72, copii.
Cazuistica a fost una specifică perioadei: majoritatea pacienților au acuzat dureri abdominale, colici biliare și episoade de vărsături, cauzate de excesele alimentare din timpul sărbătorii.
De asemenea, personalul medical s-a confruntat și cu agresiuni, traumatisme sau cazuri de persoane în stare avansată de ebrietate. Toți pacienții au beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate.