miercuri, 16 septembrie, 2026

Accident grav, la o piscină privată din Buzău. Un adolescent a intrat în comă, după o săritură în apă

Accident grav, la o piscină privată din Buzău. Un adolescent a intrat în comă, după o săritură în apă

Facebook
Twitter
Email
Un adolescent de 16 ani a ajuns în comă, la spitalul de urgență Buzău, după ce s-a aruncat într-o piscină și nu a mai ieșit la suprafață preț de câteva minute. S-a întâmplat la un ștrand privat din Parcul Tineretului. 

Băiatul este din Mizil și venise în vacanță, la bunici, în Buzău.
 
Potrivit unor martori, întâmplarea nefericită a avut loc în jurul orei 11, atunci când mai mulți adolescenți făceau salturi în bazin, în partea nu foarte adâncă a acestuia.
 
Unul dintre băieți, despre care prietenii săi spun că nu știa să înoate, a sărit de pe mal însă nu a mai ieșit la suprafață, așa cum o mai făcuse de câteva ori înainte.
 
Un tânăr care se recrea pe marginea piscinei, fiul unei angajate a terasei, a sărit după adolescent și l-a scos din apă. Acesta era însă în stare de leșin și avea spume la gură. Imediat, asistentele ștrandului au încercat să-i acorde primul ajutor victimei, iar între timp a sosit un echipaj de la Ambulanță pentru a o transporta la UPU.
 
Acesta se află deja sub supravegherea medicilor din spital, care spun că deocamdată starea băiatului este gravă. Cazul va intra și în atenția poliției, care trebuie să elucideze împrejurările în care s-a produs evenimentul. 
 
Nu se știe deocamdată dacă starea de comă a fost provocată de înec sau de vreo lovitură la cap provocată în urma saltului în porțiunea mai puțin adâncă a bazinului. 
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.