Încă un accident grav a avut loc, joi dimineață, pe DN1B, Buzău Ploiești. O coliziune între două autoturisme, urmată de acroșarea unui camion, s-a soldat cu decesul unui șofer și rănirea altor două persoane.
Accidentul s-a produs la câțiva kilometri de cel în care, seara trecută, doi soți și-au pierdut viața după ce mașina lor a intrat în coliziune cu o mașină de mare tonaj.
Evenimentul rutier s-a petrecut în localitatea Istrița de Jos. Șoferul unui autoturism de teren, un brăilean în vârstă de 70 de ani, a încercat să depășească un TIR, fără să vadă că din sens opus circula un alt autoturism.
Impactul a fost unul extrem de violent, acul kilometrajului mașinii de teren fiind blocat la 120 de km/h.
Trei persoane au rămas încarcerate în cele două autoturisme, pentru scoaterea lor fiind nevoie de intervenția pompierilor.
Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului buzoian, rănirea unei pasagere în vârstă de 52 de ani din mașina acestuia, respectiv rănirea șoferului din Brăila. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Este al doilea accident grav care se petrece pe DN 1B în decurs de doar cîteva ore. Aseară două persoane, soț și soție, au decedat la doar cîțiva kilometri distanță după ce mașina în care circulau a intrat în coliziune frontală cu un TIR.









