Mai sunt trei săptămâni până la trecerea în Noul An, însă buzoienii au început, încă de pe acum, să se doteze cu petarde și pocnitori. Din păcate, unii dintre aceștia nu ezită să le folosească, mai ales la orele serii.
Dincolo de spectaculozitatea lor, petardele prezintă riscuri, mai ales când sunt folosite de către minori. Deja, la sfârșitul lunii trecute, un copil de 13 ani a fost rănit după ce i-ar fi explodat o petardă în mână.
Zilele trecute, polițiștii buzoieni din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit, la domiciliul unui cetățean din Cătina, de 32 de ani, un întreg arsenal de petarde, din categoria celor periculoase. Bărbatul cumpărase online materialele pirotehnice.
Nu doar comercianții riscă sancțiuni usturătoare, ci și pasionații de efecte pirotehnice! Astfel, cei ce nu respectă regulile privind deținerea și utilizarea articolelor pirotehnice pot fi sancționați cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.
Cetățenii pot reclama, prin apel la numărul de urgență 112, situațiile în care anumite persoane folosesc, în proximitatea locuințelor, petarde cu zgomot asurzitor.