miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Pericol de explozie lângă municipiul Buzău.O autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat într-un șanț

VIDEO Pericol de explozie lângă municipiul Buzău.O autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat într-un șanț

Facebook
Twitter
Email

O cisternă încărcată cu 25 de tone de motorină s-a răsturnat în afara părţii carosabile la cinci kilometri de municpiul Buzău pe drumul naţional 2B spre Brăila. Bărbatul care se afla la volanul cisternei a reuşit să iasă din vehicul, iar mai multe echipaje de pompieri au asigurat zona, întrucât au fost descoperite mai multe fisuri prin care se scurgea motorină. Autocisterna se deplasa de la Ploiești, spre Galați, cu o încărcătură de peste 25 de tone de motorină. Când a ajuns la kilometrul 7 al drumului național 2B, care leagă Buzăul de Brăila, în dreptul intersecției către localitatea Țintești, șoferul a tras brusc de volan, pentru a evita impactul cu un autoturism din față, al cărui șofer a încetinit pentru a vira pe un drum comunal, apoi s-a răsturnat în afara carosabilului.

Şoferul, un brăilean de 44 de ani, a reuşit să iasă din vehicul, apoi a anunțat la 112 că în urma accidentului a observat scurgeri de motorină din cisternă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a trimis două autoscisterne cu apă, pentru a preveni aprinderea combustibilului, iar Poliția Rutieră a restricționat circulația pe drumul național, atât pentru mașini, cât și pentru pietoni.

După ora 13.00, traficul rutier pe drumul național 2B a fost deviat pe o rută ocolitoare, ca măsură de siguranță pe durata intervenției unei macarale, chemată să repună vehiculul pe roți. Specialiștii au ales ca degajarea zonei să se realizeze abia după ce se asigură transferul motorinei într-o altă cisternă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.