În această dimineață, a avut loc, în sistem videoconferinţă, ceremonia de învestire în funcții a zeci de prefecți și subprefecți, organizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Fostul senator Liliana Sbîrnea își începe al doilea mandat de reprezentant al Guvernului în teritoriu, după cel exercitat în perioada februarie 2025 – aprilie 2026.
Noul prefect de Buzău a depus jurământul în fața a zeci de oficialități publice locale, a șefilor instituțiilor deconcentrate, dar și a majorității angajaților instituției.
Imediat după rostirea jurământului, Liliana Sbîrnea a susținut un scurt discurs în care a prezentat direcțiile pe care le va urma la revenirea pe funcția de prefect.
A avut mesaj și pentru șefii direcțiilor județene deconcentrate, dar și pentru angajații Prefecturii Buzău, pe care i-a convocat într-o ședință.
Din aprilie și până la sfârșitul lunii trecute, Instituția Prefectului – Județul Buzău a fost condusă de economistul Leonard Dimian. Liliana Sbîrnea a oferit și un exemplu de fair-play politic. Aceasta a mulțumit fostei conduceri a Prefecturii, reprezentate de un liberal, „pentru modul elegant în care s-a descurcat în cele șase luni”.
Funcția de subprefect va fi ocupată de Constantin Cristea, cel care a mai deținut această calitate până în aprilie, anul acesta. Învestirea sa în funcție va avea loc, cel mai probabil, în a doua jumătate a săptămânii.







