Pompierii buzoieni au intervenit joi pentru stingerea unui incendiu violent semnalat la o casă din Căpățânești, comuna Mărăcineni. Incendiul a fost anunțat de către un vecin al proprietarilor imobilului cuprins de flăcări.
În momentul în care a izbucnit incendiul în casă se afla o mamă cu copii săi. Aceștia au reușit să iasă din imobil după ce au fost avertizați de vecini că acoperișul clădirii cu etaj a luat foc. La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă.
”Incendiul a cuprins acoperișul pe o suprafață de 120 de metri pătrați, cu ardere generalizată și degajare intensă de fum. Incendiul a fost localizat, iar în acest moment se lucrează la lichidarea acestuia. Nu au fost semnalate victime”, a declarat plt.maj. Creţu George, purtător de cuvânt ISU Buzău.
După stingerea flăcărilor pompierii vor demara o anchetă pentru a afla cauzele care au dus la declanșarea acestuia. Flăcările au produs pagube însemnate, multe dintre obiectele din casă fiind carbonizate.








